Astfel, procesul de vaccinare a populației din județul Brașov se va desfășura în 20 de centre special amenajate (dintre care 5 în municipiul Braşov), distincte de acelea care operează în cadrul spitalelor.

„Este vorba de săli care au capacitatea de a gestiona grupuri mari de persoane. Pentru fiecare centru există o arondare a populaţiei”, a menţionat reprezentanta DSP.

Potrivit acesteia, vaccinarea se realizează pe bază de programare prin call-center-ul DSP sau prin intermediul medicului de familie

Programări pe internet

De altfel, în cursul zilei de ieri, 28.12.2020, Ministerul Sănătății a inaugurat platforma electronică aferentă programării care poate fi accesată aici. Utilizând serviciul de față, persoanele au acces la ora și data la care trebuie să se prezinte pentru imunizare.

Etapele vaccinării

„Când persoana ajunge în centru, actul de identitate îi este scanat, ca la secţia de votare. După ce persoana este identificată, se face corelaţia între programare şi persoană. Ulterior, se face o evaluare pre-vaccinare, în care se monitorizează parametri vitali şi se parcurge un chestionar referitor la unele contraindicaţii la vaccinare.

După ce este informat privind procedura, pacientul semnează un consimţământ informal. Odată cu acest lucru începe vaccinarea propriu-zisă”, a declarat dr. Neculau.

După injectare, persoana va fi monitorizată timp de un sfert de oră, după care va primi un certificat care atestă vaccinarea. Ulterior, la trei săptămâni de la primirea primei doze, aceasta se va deplasa la centru pentru a primi cel de-al doilea vaccin.

Vaccinul, este recomandat și  cetățenilor care au fost infectași cu noul coronavirus

Cu privire la persoanele care nu vor avea acces la vaccin, DSP recomandă în continuare păstrarea distanței sociale și respectarea normelor de igienă, precum și utilizarea măștii de protecție. În categoria de față sunt incluse femeile gravide sau cele care alăptează. Totodată, dr. Necula recomandă vaccinare și persoanelor care au trecut deja prin teribila boală.

Cât despre reacțiile adverese, directorul DSP precizează faptul că apariția acestora erau preconizate, respectiv durerea, febra sau astenia.

„Sunt efecte adverse aşteptate. Aceste efecte se încadrează într-o limită de 12 sau 24 de ore şi le putem gestiona uşor”, a declarat Neculau.

Raportarea reacţiilor adverse

În cazul în care o persoană prezintă reacții adverse neobișnuite, acestea pot fi raportate pe un site special conceput al Agenției Naționale a Medicamentului.

„Este util pentru noi toţi să acumulăm infirmaţii în acest sens. La fiecare vaccinare, populaţia va fi instruită şi cu privire la acest proces de raportare a efectelor adverse”, a mai spus Neculau.

Masca de protecție, nu dispare

Indiferent de faptul că o persoană se vaccinează sau nu, utilizarea măștii de protecție rămâne încă obligatorie. Concret, potrivit dr. Andreea Moldovan, anticorpii protectori încep să apară abia dupa o săptămână de la primirea celei de-a doua doze.

„Practic, va mai trebui să purtăm mască şi să respectăm celelalte reguli. Igiena mâinilor şi evitarea aglomeraţiilor sunt principii pe care va trebui să le respectăm şi după ce trece pandemia”, a mai declarat Moldovan.