În urma vizionării imaginilor video cu domnul Ioan Sporea din comuna Prejmer, judeţul Braşov, acel care, având o dizabilitate motorică a impresionat lumea prin dezăpezirea străzilor din scaunul rulant, redacţia EvzT a dorit să afle mai multe despre omul care în ciuda sorţii nedrepte ce s-a abătut asupra lui, acesta şi-a luat viaţa în piept, şi-a întemeiat o familie, iar acum se declară un om împlinit, un om fericit.

Aşadar, vă prezentăm în continuare interviul avut cu Ioan Sporea, cel care fără doar şi poate, ne dă cu uşurinţă tuturor o lecţie de viaţă, care cu siguranţă, cu atât mai mult acum pe timp de pandemie, ne prinde bine absolut tuturor!

EvzT: Bună ziua domnule Ioan Sporea. Cum este…? Pentru că nu pare deloc uşor!

„Nu este uşor deloc. Vă daţi seama, sunt 26 de ani. Băiatul, Robert când mi-a luat interviul, s-a oprit omul şi m-a văzut acolo în căruţ, când dădeam zăpada, lucru pe care îl fac mereu. Nu-l fac pentru a mă vedea cineva, îl fac pentru mine, pentru că trebuie să mă descurc în lumea asta. M-a filmat, dar el nu a înţeles un pic. Eu de fapt fac 44 de ani. Accidentul a fost pe 26 octombrie, 1994, aşadar, 27 de ani de atunci.

Ţin să menţionez că atunci când domnul Robert m-a filmat, m-a întrebat, „îmi dai voie te rog frumos să te filmez, pentru că nu am văzut niciodată aşa ceva.” Dar sunt alte persoane cu dizabilităţi care fac lucruri mult mai mari decât mine.

Este greu din toate punctele de vedere, pentru că eu, ca persoană cu dizabilităţi, vă daţi seama că a trebuit să mă lupt, ca să mă pot descurca cumva singur, cât pot eu, pentru că sunt anumite lucruri de care chiar sunt dependent, adică nu pot chiar singur să le fac pe toate. Doar că nu m-am lăsat. Am avut noroc de soţie, care e lângă mine. De altfel, întemeierea unei famili a fost şi scopul meu în viaţă, dar am trecut prin multe.”

Decăderile nu au încetat să apară, însă familia l-a ajutat să se ridice

Trecut prin suferinţă încă din adolescenţă, cunoscând durerile provocate de lume şi percepţia societăţii cu privire la dizabilitatea acestuia, Ioan Sporea cu siguranţă a avut parte de nenumărate încercări, care, de altfel, nu l-au făcut decât să devină mai puternic şi să îşi cucerească propria viaţă. În spatele său, a stat însă întotdeauna cineva. Familia!

„Am avut şi foarte multe decăderi. Am decăzut moral, psihic din toate punctele de vedere, lucru care la un moment dat, lângă mine atunci când a fost cel mai greu, a fost familia şi actuala soţie. Am mai primit o lovitură după tot accidentul şi după ce cumva m-am ridicat şi mi-am format o familie, să se întâmple ca un moment dat fosta soţie, din anumite motive, dar nimic concret, să divorţeze de mine şi am rămas, unde mă doare cel mai tare, faptul că fetele sunt la ea, dar consolarea mea este că băiatul a rămas cu mine şi ce-a mai mare consolare, dacă o pot numi aşa şi cu siguranţă, este că am reîntâlnit-o pe actuala soţie după 23 de ani. Adică atunci când s-a întâmplat accidentul, a fost lângă mine.Eu sunt un om modest.

Suntem o familie modestă şi nu îmi place să ies în evidenţă, dar multă lume mi-a spus că dacă ai face ceva, dacă ai scrie pe undeva, poate cumva te-ar ajuta lumea. Nu mi-au plăcut niciodată lucrurile astea.”

EvzT: Odată suferind accidentul, percepţia persoanelor s-a schimbat?

„Anumite persoane s-au apropiat, iar altele s-au îndepărtat. La cine mă aşteptam mai puţin, s-a îndepărtat dar prin prisma faptului că mi s-a întâmplat accidentul am reuşit să îmi fac prieteni adevăraţi. Ştiu că nu poţi să rămâi unul lângă altul la nesfârşit. Fiecare merge în treaba lui, familie, marea majoritate pleacă pe dincolo şi aşa m-am trezit oarecum, iară singur şi a trebuit din nou să mă lupt cu mine, cu necesităţile mele, să mă adaptez.

Nu vreau să denegrez pe nimeni, dar sunt persoane cu dizabilităţi care ar putea să facă şi ele anumite lucruri, în funcţie de ceea ce se poate, clar. Dar, trebuie un pic de voinţă. Eu mă pun singur pe toaletă, mă urc singur în cadă, cu riscurile de rigoare.”

EvzT: Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

„O zi obişnuită este totul o monotonie, dar mă bucur pentru asta. Ne trezim de dimineaţă, avem copilul cel mic, are 8 luni, luna viitoare pe 9 va face 8 luni, vin la bucătărie, spăl vasele, fac curat, pentru că cel mic este dependent de soţie, şi atuncea am zis că şi dacă îmi caut de muncă tot nu o să găsesc, eu ca persoană cu dizabilităţi. Clar, că este mai greu. Am mai lucrat, nu zic că nu, dar mai ales acum cu pandemia este foarte greu, aşa că rămân acasă lângă soţie şi copii noştri, lângă ei. Apoi, merg la copii, îl pregătim pe cel de online şi după mă apuc de măturat. Ce să mai, îmi fac de treabă prin casă pentru a îmi ajuta familia. Îmi mai repar câte un cărucior, acuma am fost ajutat de fratele meu, care cu sacrificii mi-a trimis un scaun şi m-a bucurat lucrul acesta, că am un scaun, să-i zicem nou, şi că mă deplasez un pic mai binişor.”

În principiu, viaţa mea de zi cu zi a ajuns să fie fericită. alături de familie şi nu îmi doresc nimic mai mult decât poate ceva stabil, siguranţa zilei de mâine pe care până la urmă şi-o doreşte toată lumea.”

EvzT: Ce suport aveţi din partea Statului?

Dorind să aflăm exact ce anume face Statul pentru a îl ajuta pe domnul Sporea, acesta a menţionat următoarele:

„Am acei 500 de lei, fiind persoană cu dizabilitate de gradul I şi ajutorul de însoţitor de 1350 de lei. Asta pentru că legea 448 permite faptul ca acele persoane cu dizabilităţi de gradul I, dacă membrele superioare sunt bune şi poate fi cât de cât independent, să îşi însumeze singure pensia de însoţitor.

Sunt persoane care chiar depind de ei şi acolo ar trebui lucrat un pic. Asta îi spuneam şi reporterului de la TVR 1, că acolo trebuie lucrat un pic şi în ce sens? E o mare nedreptate, să spun aşa. Sunt persoane cu dizabilităţi de gradul I precum eu care cât decât ne descurcăm, adică putem face câte ceva, ori sunt persoane de gradul I care chiar au au nevoie şi toată ziua stă mama sau sora sau cineva lângă ele şi acolo ar trebui lucrat. Pentru că e greu clar, mă credeţi că mi-e foarte greu. Dar ar trebui ca noi, aceste persoane să fim integrate în societate să avem un loc de muncă stabil încât să putem face ceva pentru noi în primul rând, dar şi pentru statul român.”

Ioan Sporea a lucrat în cadrul unui proiect european.

În ciuda greutăţilor, Ioan Sporea nu s-a dat bătut, astfel că, acesta a trecut peste toate discriminările pentru a obţine un loc de muncă şi… a reuşit!

„Am lucrat la un moment dat în Braşov, în 2014 dacă nu mă înşel, în cadrul unui proieIoan Sporeact european, unde am lucrat ca mecanic şi întreţinere pentru cărucioare. Ăsta a fost singurul lucru fain care mi s-a întâmplat pentru că am lucrat între persoane cu dizabilităţi, am lucrat pentru persoanele cu dizabilităţi, am lucrat cu oameni faini.

Noapte bună şi să vă dea Dumnezeu sănătate!”

Ei bine… ce mai este de spus? Iată stimaţi cititori un exemplu clar de viaţă care ne arată cum DOUĂ MÂINI şi o voinţă de aur, pot întoarce soarta care, deşi uneori cruntă, crudă şi nedreaptă, nu ar trebui să pună stăpânire pe noi.

Luaţi exemplu oameni buni de la un om de marcă, luaţi exemplu de la domnul Ioan Sporea!