În orașul Brașov, incidența Covid-19 calculată pe ultimele 14 zile este mai mare de 4,5 la mia de locuitori. Rata de infectare a crescut iar în Brașov, astfel că autoritățile locale sunt preocupare de această problemă.

„Nu putem ascunde sub preş o problemă a noastră, a tuturor, şi odată ce avem testarea asta la o dimensiune normală putem să venim şi cu prognozele şi cu măsuri în limitarea efectelor pandemiei. În România ar trebui să creştem eforturile pe zona de testare şi secvenţiere. Să vedem care este rata, cum se propagă diversele tulpini şi unde ar trebui să intervenim cu câteva săptămâni înainte”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului, conform alephnews.ro.

În Brașov, ca și în alte mari orașe, față de majoritatea județelor, se testează foarte mult. Din acest motiv sunt și diferențele apărute, privitoare la numărul de noi cazuri de coronavirus.

În pofida acestui aspect, cu „scenariul roșu” de coronavirus,  gradul de ocupare în Poiana Brașov a fost de peste 90%. În ultimele week-end-uri au fost foarte mulți turiști.

Cu privire la incidența Covid-19, primarul Coliban a precizat:

„Ne poate afecta răspândirea virusului, dar, pe de altă parte, este şi un lucru de mândrie, tradiţional vorbind, faptul că avem atâţia turişti… Ne înscriem în trendul naţional. Braşovul nu a fost un exemplu de „aşa nu” în toate aceste luni. Am avut scăderi de taxe, am avut partea de avize şi eliminare a unor sume de bani pentru obținerea avizelor.  Am sprijinit tot ce a însemnat partea de terase , a fost susținere pentru sectorul HoReCa”.

Având în vedere incidența Covid-19 în continua creștere, care amenință intrarea în carantină a municipiului Brașov și a localităților din jur, va începe vaccinarea în regim accelerat a populației. În zilele care urmează vor fi deschise 6 noi centre de vaccinare pentru populația generală. Se va administra vaccinul AstraZeneca, pentru care a fost extinsă indicația și la vârste peste 55 de ani.

Noile centre de vaccinare sunt localizate predominant în municipiul Brașov: Sala Sporturilor, Medlife, Regina Maria, Centrul Medical de Vest, Centrul Christiana, precum și în Sânpetru. Platforma de programări va fi activată în zilele care urmează.