De asemenea, parcarea autoturismelor în spatele fostului lăcaș evreiesc nu este permisă, transmite Poliția Locală.

Cum a ajuns Sinagoga din Făgăraș să se ,,macine ”

Sinagoga din Făgăraș este o perlă din punct de vedere arhitectural, însă, a ajuns să se macine la propriu, fiind într-o stare avansată de degradare.

A fost construită acum 150 de ani, fiind lăcașul de cult al evreilor din Făgăraș.

După ce această minoritate a dispărut, în 2013 a decedat ultimul evreu din Făgăraș, în clădire au ajuns să se refugieze oamenii străzi. Au fost ani buni când Sinagoga a fost abandonată de autorități.

Utima slujbă religioasă care a avut loc în această clădire a fost acum 33 de ani, în anul 1987.

Proiect de salvare- includere în circuitul turistic

Pentru că nu era în patrimoniul administrației publice, Primăria Făgăraș a semnat un contract cu Comunitatea Evreiască din Brașov, pentru a prelua gratuit această clădire pe o perioadă de 25 de ani.

Astfel, Sinagoga va trece în custodia Muzeului  ,,Valer Literat” și după ce va fi reparată, renovată, va găzdui evenimente culturale. Aceasta va fi inclusă în circuitul turistic al orașului Făgăraș.

În prezent, municipalitatea din Făgăraș caută surse de finanțare externe pentru a da viață acestei clădiri încărcată de istorie.

În România au fost construite 100 de sinagogi, iar la Sighișoara s-a restaurat vechiul lăcaș de cult din donații. În prezent, găzduiește spectacole, conferințe, filme, expoziții.

Potrivit celui mai recent recensământ, în țara noastră mai sunt 6000 de evrei, iar sinagogile sunt locurile în care ei se închină, se roagă și caută liniște,  așa cum creștinii ortodocsi au bisericile, la fel de importante pentru această comunitate sunt sinagogile.

În Brașov, sunt peste 1000 de evrei, aceștia se organizează în comunitate și nu uită de regulile și tradițiile specifice etniei.

În țara noastră, primii evrei, cunoscuți ca negustori, meșteri pricepuți, au apărut în secolul al XV-lea, dar în cele mai multe orașe din țară au fost consemnați ca fiind stabiliți în anul 1807.

Sinagogile sunt construite în stilul gotic și atrag turiștii din toate colțurile lumii.