Lucrările la terminalul de pasageri din cadrul Aeroportului Internațional Brașov s-au încheiat, iar conform Consiliului Județean, firma constructoare mai are de făcut doar retușurile finale.

Firma BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA a mai rămas să instaleze echipamentele și sistemele necesare funcționării aeroportului. Totodată, constructorul trebuie să monteze mobilierul și să igienizeze spațiile.

Pe 17 martie 2020 au început lucrările la Terminalul Aeroportului din Brașov, iar finisajele la parter sunt într-un stadiu avansat. Au fost montate lamele tavanului, grupurile sanitare și se vor instala piesele de mobilier.

Două ghișee și opt birouri de Check-In au fost construite

Terminalul va avea în dotare dou ghișee și o poartă de îmbarcare, precum și opt birouri de Check-In. Pentru pasageri va exista trei porți de îmbarcare. La parter vor funcționa birouri pentru reclamații și bagaje pierdute, un cabinet medical. Totodată, terminalul este dotat cu birouri pentru schimb valutar, agenții și închirieri auto.

La etajul terminalului sunt amplasate plecările internționale, cu săli de așteptare, spații pentru controlul pașapoartelor și șapte porți de îmbarcare. Tot din aceeași zonă se poate observa parcarea avioanelor, care permite staționarea a trei avioane. Pe măsura necesităților, parcarea se poate extinde la 15 aeronave.

O partea din etaj va avea magazine duty-free, restaurante și agenții de turism.

Aeroportul Internațional Brașov. Zona de sosiri va avea un flux separat

Zona de sosiri este amplasată la parter și are patru ghișee destinate controlului pașapoartelor. Zona de sosiri are un flux separat.

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a declarat că lucrurile merg într-o direcție bună, iar brașovenii se pot mândri cu un aeroport modern.

„Pe viitor va trebui cu siguranţă să gândim o altă variantă de accesibilizare a Aeroportului Internaţional Braşov. Am convingerea că activitatea la aeroport nu se va încheia niciodată şi de aceea trebuie să pregătim din timp proiecte de dezvoltare pentru viitor.

Sper ca braşovenii şi nu numai ei să fie convinşi că lucrurile merg într-o direcţie bună, că Aeroportul este un obiectiv perfect realizabil şi că suntem contemporani cu o mare investiţie nu doar pentru judeţul nostru, ci pentru întreaga ţară: primul aeroport construit de la zero după anul 1974”, a conchis preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Sursa Foto: https://brasovmetropolitan.ro/