A fost accidentat mortal de un tren care circula pe ruta Brașov- Sfântul Gheorghe, informează ISU Brașov.

Deși bărbatului i s-a oferit primul ajutor, acesta a decedat pe loc.

Brașov. Tragedie pe calea ferată

„La ora 15,25, dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de către un tren. Cu ocazia primelor cercetări efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei Regională de Poliţie Transporturi Braşov au stabilit faptul că trenul R4584, care circula pe magistrala 400, la km. 2+300 m, a surprins şi accidentat mortal un bărbat. Poliţiştii au fost  la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Braşov, pentru Agerpres.

La acest moment, circulația feroviară a fost reluată, deși a fost oprită pentru aproape o oră.