Din 27 decembrie au început vaccinările cu serul produs Pfizer/BioNTech, iar în prima zi de vaccinare anti-COVID în România s-au imunizat 960 de cadre medicale. Pentru a acorda o mână de ajutor Statului Român, clinicile private s-au oferit să ajute autoritățile în campania de vaccinare,dar  Ministerul Sănătății a refuzat ajutorul acordat. România are peste 200 de clinici private ce ar putea lucra cu statul, iar autoritățile nu reușesc să vaccineze medicii într-un ritm eficient.

Mihail Pautov, unul dintre coordonatorii unui program privat de destare PCR, a comentat pe pagina sa oficială de Facebook că e pregătit să ajute, atâtat timp cât și statul e de acord.  „Am trimis Ministerului Sănătății disponibilitatea noastră de a ne pune cel puțin una din camerele de recoltare la dispoziția lor pentru pentru faza a treia de vaccinare, când se va face inclusiv în centre Drive-Thru. Avem toată infrastructura pentru a demara un astfel de program”, a mai specificat Mihail Pautov.

Israel este prima țară care folosește acest sistem Drive-Thru, unde oamenii, după vaccinare, așteaptă 30 de minute să dacă au reacții adverse la vaccinul anti-COVID19.

De asemenea, fondatorul rețelei Regina Maria și Enayalti Medical City, medicul Wargha Enayati, suține ajutorul venit din partea privaților. „Deci un spital privat, poate să vaccineze, un spital mai mare, undeva la 10.000 de persoane pe lună. În momentul în care ni se va cere să facem acest lucru, cu siguranță se poate organiza în 3-4 săptămâni. Presupun că dacă ar fi centre de vaccinare privată probabil lumea ar fi avut mai mare încredere”.

 

 

În data de 25 decembrie, în România a fost livrată prima tranșă de vaccinuri împotriva COVID-19, compusă din 9750 de doze de vaccin Pfizer/ BioNTech. Condițiile speciale de depozitare și transport ale vaccinului au fost asigurate de către dispozitivele speciale de transport. Acestea sunt compuse din cutiile termoizolante, care conțin gheață carbonică și un senzor de monitorizare a temperaturii, care asigură faptul că vaccinul a fost menținut la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C.