Documentul care permite călătoriile în UE  va respecta datele cu caracter personal. Informaţiile furnizate în urma scanării codului QR nu vor fi stocate în alte baze de date, informează coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

„Noi avem Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor care poate în orice moment să pună la dispoziţie aceste date. Toate datele regăsite în acel cod QR protejează sută la sută datele cu caracter personal.

Mai avem cealaltă bază de date, CoronaForms, în care se regăsesc toate datele şi confirmarea unui diagnostic de COVID-19, ceea ce trebuie să facem este să unificăm aceste baze de date, lucru de care se ocupă colegii noştri de la STS”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Codup QR poate să fie solicitat și va putea fi descărcat electronic, iar informațiile, scanate de pe telefoane, în punctele de trecere a frontierei. În țara noastră, există deja o echipă care lucrează la acest sistem care să se alinieze regulilor adoptate de Uniunea Europeană. Esenţa rămâne aceeaşi.  De a  defini un risc scăzut al unei persoane de a fi purtător al virusului, de a-l transmite celor din jur” , a declarat Valeriu Gheorghiță.

Document. România și Ungaria vor recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare.

Între cele două state sunt legături de colaborare indisolubile.

La acest moment, România și Ungaria poartă discuții pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare

” Deocamdată sunt discuţii tehnice legate de acel acord între România şi Ungaria, care săptămâna trecută la întâlnirea miniştrilor de Externe a fost discutat. Eu personal am discutat cu premierul Florin Cîţu.  Este de acord, dar specialiştii trebuie să găsească acea formă juridică prin care să se poată pune în aplicare un astfel de acord. Asta înseamnă să fie recunoscute reciproc vaccinurile şi certificatele în acest sens. Când se va întâmpla(…) Eu sper că se va întâmpla repede. Din punct de vedere administrativ şi tehnic, sigur, trebuie să parcurgem să nişte etape” , a declarat Kelemen Hunor, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Agerpres.