În urma unei conferințe de presă susținută marți, 25 mai, Raluca Turcan a vorbit despre salariul minim european și despre condițiile în care acesta ar putea fi introdus.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat faptul că la nivel european se dezbate o astfel de măsură, nefiind nimic încă stabilit.

”În privința salariului minim european, simt nevoia să fac câteva precizări. În primul rând, la nivel european, este vorba despre o dezbatere și este un proces în curs, în care țările își exprimă variantele de abordare ale salariului minim”, a precizat Turcan, relatează Antena3.

Turcan: Sunt îngrijorată de numărul mare de angajați

Ministrul Muncii și-a expus și planurile de viitor pentru creșterea pensiilor și salariilor.

,,În România, știți că anul trecut, pentru prima dată, salariul minim a rezultat dintr-un dialog social și a fost calculat în baza unor indicatori obiectivi, astfel încât să crească și salariul, dar să fie și susținut de economie. Același lucru ne propunem și pe viitor.

Dar, în plus față se asta, ne dorim o variantă predictibilă, adică să nu fie nevoie ca  în fiecare an să venim cu un HG în urma dialogului social, să decidem indicatorii pe care îi luăm în calcul, ci să venim cu un act normativ, care să spună că, în România, salariul minim va avea următorii indicatori la bază. Astfel încât și mediul economic să cunoască din timp ce salarii trebuie să plătească și oamenii să aibă predictibilitatea creșterii veniturilor lor”, a mai precizat Turcan.

Totodată, Raluca Turcan și-a arătat îngrijorarea cu privire la numărul mare de angajați din sectorul privat, plătiți cu salariul minim.

,,Eu, ca ministru, sunt îngrijorată în momentul de față de numărul mare de angajați, mai ales în sectorul privat, plătiți cu salariul minim și consider cu tărie că această discuție trebuie să fie una permanentă, temeinică, astfel încât să găsim acea variantă de salariu minim care să fie atractivă și pentru angajatori, ca să nu mai apeleze la forme de plată la gri, cu tot felul de stimulente pe lângă salariul minim pentru angajați pentru că, în felul acesta, îi privează de contribuția la pensiile de care vor beneficia atunci când vor ieși la pensie și în același timp și pentru angajați, pentru a le crește calitatea vieții”, a conchis ministrul.