Stațiunea Muntele Mic e situată la poalele versantului sudic al munților Țarcu în județul Caraș Severin.

Turiștii care iubesc sporturile de iarnă au la dispoziție 5 pârtii de schi. Zona s-a dezvoltat în ultimii ani. Turiștii începători găsesc și instructori care să-i inițieze în sporturile de iarnă. Un ski-pass costă 140 de lei pe zi pentru adulți, iar pentru copii prețul este redus.

De asemenea, iubitorii de zăpadă pot opta pentru închirierea de snowmobile pentru o plimbare prin împrejurimi.

Stațiunea ,,Muntele Mic”

Guvernul României a declarat stațiunea ,,Muntele Mic”  de interes național. Altfel spus, se pot accesa mai ușor fonduri europene pentru construirea unei telecabine care să lege Muntele Mic de Vârful Nedeia.

Tonul s-a dat, investiţii sunt, aşteptăm şi autorităţile să vină în întâmpinarea noastră în ceea ce priveşte traficul în zilele de weekend, când e foarte intens”  a declarat Alex Carlaont, manager de hotel

Stațiunea ,,Muntele Mic” se află la 120 de kilometri de Timișoara. În anii 40, locul despre care vorbim era considerată printre cele mai importante și moderne ale țării.

180 de zile de zăpadă pe an

Zăpada poate ține chiar și 180 de zile pe an în zona Muntele Mic, fiind căutată de foarte mulți turiști. Cazarea la hotelurile din apropiere e între 200 și 700 de lei, iar stratul de zăpadă depășește un metru.

Masivul Muntele Mic este un grup muntos din Munții Retezat-Godeanu, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Meridionali. Se găsește între Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Retezat. Cel mai înalt pisc este Vârful Muntele Mic, având 1.802 m.

În anul 1936, în data de 12 iulie s-a făcut inaugararea stațiunii. Au fost prezenți 1500 de oameni din Lugoj, Caransebeș, Timișoara, București dar și din satele din jurul muntelui.

Singura problemă la accesul în stațiunea Muntele Mic este că drumul nu este bine întreținut. De asemenea, există riscul să se formeze gheață pe drum și multe mașini rămân blocate.