Astfel, dacă vrei să ai parte de peisaje de vis, oameni primitori și obiective turistice memorabile, e simplu să te bucuri de ce oferă Ardealul, chiar din prima lună a anului 2021.

Bistrița este unul dintre primele orașe care a ieșit din carantină.

Despre municipiu, se spune că este cu adevărat o poartă spre Transilvania.

Alături de Sibiu și Brașov face parte din Ruta cultural-turistică Porțile Transilvaniei”, un proiect din 2018 care a primit deja avizul de la Ministerul Economiei.

Oricine ajunge în Bistrița nu poate rata centrul istoric, Biserica Evanghelică sau Casa Argintarului.

Aceste obiective  sunt cuprinse și în monografia ”Bistrița – Poarta Transilvaniei”, realizată de Lucian Mureșan, Laurențiu Grec și Corneliu Gaiu, lansată de curând, de către cei trei ardeleni.

Orașul cu ochi din Transilvania, destinația de vacanță perfectă

În ceea ce privește Brașovul și Sibiul-supranumit orașul cu ochi din Transilvania, unde  autoritățile nu au mai prelungit carantina de la sfârșitul anului trecut, pot fi destinațiile de vacanță din Transilvania.   Terasele încălzite din centrele orașelor, bisericile sunt pregătite pentru vizitatorii care respectă, totuși, măsurile de igienă: masca, distanțarea socială.

Te poți bucura la pas de frumusețea peisajelor autohtone,de Piaţa Sfatului, Biserica Neagră, Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel sau Bastionul Ţesătorilor din Braşov, Muzeul ASTRA, Biserica Evangelică, Turnul Sfatului ori Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Satele din Transilvania, locuri mai sigure pe care le poți vizita în pandemie

Dacă ești mai curajos și suficient de pregătit să renunți la confortul unui oraș- capitală, satele din Transilvania sunt pregătite pentru vizitatori.

În Alțâna, județul Sibiu sau Viscri din județul Brașov, ai posibilitatea să admiri casele în stil săsesc, să vezi tradițiile localnicilor, puțini la număr.

Pentru iubitorii de munte, de zăpadă, Făgarașul este un alt loc sigur din Transilvania în timpul pandemiei. Măsurile de prevenire împotriva virusului Covid sunt valabile în toată lumea, dar măcar în Țara Făgărașului nu este carantină.

Te poți bucura de omăt, de crestele munților, de terasele încălzite din centrul orașului.

Cetatea Făgărașului este, cu siguranță, atracția principală a orașului, dar are mult mai multe peisaje de oferit, indiferent de anotimp.

Accesul e facil, se face prin DN1, pe drumul care urcă de la Brașov la Sibiu.