La numărul 30, în vechea Marktplatz din Bistriţa-Năsăud (în dialectul săsesc Nîsner-Bistritz, Bästerts, Bîsterts, germ. Bistritz, Nösen, magh. Beszterce), se află o casă care a fost construită pe marginea căreia, de-a lungul timpului, s-au născut două poveşti istorice demne de ţinut minte. În timp ce unii localnici o ştiu sub numele de Ion Zidaru (Johann Mauer), alţii o cunosc drept Andreas Beuchel.

Casa de faţă este o adevărată capodoperă arhitecturală, fiind construită în stilul gotic târziu şi renascentist. Aceasta a fost ridicată în jumătatea secundă a secolului XV şi este una dintre cele mai frumoase şi impresionante case ale vremurilor respective, dorită de numeroase familii înstărite ale oraşului.

Următoarele două poveşti sunt legate de vremurile nestatornice şi de domnitorul Petru Rareş, fiind constituite din intrigi politice care sfârşesc, de cele mai multe ori, sângeros şi exemplar pentru eventualii nelegiuiţi. Aceste povestiri combină o serie de circumstanţe istorice cu fantasmarea legendelor transmise din generaţie în generaţie, pe cale orală şi cu imaginarul medieval.

Având în vedere faptul că nu există multe surse păstrate în scris, adevărul lor istoric este dificil de certificate, însă chiar şi aşa, legendele acestora fac parte din bogăţia culturală a zidurilor clădirii din acele vremuri. Aşadar, putem spune că farmecul lor se află între închipuire şi hotarul incert istoric.

Povestea Judelui trădător

Conform puţinelor documente existente, casa respectivă aparţinea unui cetăţean pe nume Andreas Beuchel, feciorul unei familii de vază, care reuşeşte într-un final să ajungă primarul oraşului, în perioada 1525-1526.

Andreas a fost timp de o perioadă unul dintre notarii oraşului, studiind la Universitatea din Craiova şi încercând să vină cu numeroase inovaţii culturale în oraşul său natal. Casa în care el locuia este una dintre cele mai vechi case din Bistriţa, care aveau etaj şi balcon. În vremea în care domnitorul Moldovei, Petru Rareş, ar fi primit din partea principatelor Transilvaniei dreptul de a stăpâni peste oraşul Năsăud, Andreas Beuchel i-a fost alături şi l-a sprijinit pe domnitor în aumite daune cu privire la interesele oraşului său.

În perioada în care burgul se afla sub asediu, acesta ar fi fugit din cetate pentru a încerca să obţină sprijinul lui Petru Rareş ca să redevină jude al oraşului. Odată încheiată pacea cu reprezentanţii cetăţii Bistriţa, domnitorul l-a dat pe Andreas Beuchel cetăţenilor, care l-au judecat şi acuzat de trădare pe Andreas Beuchel,

Ca pedeapsă, în Piaţa Centrală a oraşului, acesta a fost decapitat în aprilie 1531. Conform unei legende locale, exemplul nefericitului demnitar, de luat aminte pentru toţi cei care aveau curajul să trădeze cetatea respectivă, a rămas gravat în piatră, mai exact, chipul lui Andreas fiind reprezentat în partea superioară a zidului bisericii din Piaţa Centrală, cu faţa orientată către casa sa, spunându-se: “Cine face ca el, ca el să păţească.”

Casa şi bunurile lui Andreas Beuchel au fost confiscate de către reprezentanţii oraşului carele le-au vândut în folosul oraşului, într-olicitaţie publică.

După acest eveniment, casa a rămas în posesia lui Christian Pomarius, preot şi notar al oraşului. Acesta a făcut ordine în documentele şi actele Bistriţei, impunând Reforma în comunitate şi realizând o primă hartă a oraşului, în jurul anului 1550.

Meșterul pribeag

Cea de-a doua poveste a casei respective este despre un zidar şi pietrar renumit, care ar fi ridicat nenumărate case şi biserici în Transilvania şi Moldova, numit Johann Mauer, Ion Zidaru sau Johannes Lapicida, meşter din Bistriţa, la origine sas.

Legenda spune că Ion Zidaru ar fi fost chemat de către Petru Rareş pentru a ridica la Suceava biserica Sfântul Dumitru, pentru care ar fi primit suma de 360 florini. Zidaru a ridicat astfel o parte din construcţie, însă din cauza unor calcule greşite ale meşterului, bolţile lăcaşului au cedat, iar zidaru, speriat de judecata domnitorului, a fugit din Moldova înapoi în Bistriţa. Aici, Ion a cumpărat casa din Piaţa Centrală a oraşului, vechea casă care a aparţinut lui Andreas Beuchel.

Domnitorul Moldovei au organizat o judecată prin care au solicitat ca banii pe care Ion Zidarul îi datora, să fie înapoiaţi. Cetăţenii bistriţeni au considerat că domnitorul Moldovei are dreptate în proces, iar Zidaru, pentru a scăpa de plata datoriei, a fugit, de această dată la Sibiu, unde urmele sale se pierd în istorie sau ale poveştilor care spun că în urma procesului, Ion şi-ar fi răscumpărat casa din Bistriţa, însă restul poveştii rămâne încă necunoscută.

În ziua de astăzi, bolţile răcoroase şi arcuite ale Casei Andreas Beuchel sau Ion Zidaru este restaurant.