Astfel, prețul ridicat al cerealelor determină și prețul ridicat al mieilor, avertizează fermierii.

Se estimează că prețul va ajunge la 17 lei/kg viu, iar carcasa poate ajunge la 22-25 de lei, cu aproximativ 3 lei mai mult față de acceași perioadă.

Cât vom plăti pentru carnea de miel. Fermierii au fost disperați

De altfel, criza produsă de secetă i-a adus pe fermieri în pragul disperări. I-au scris președintelui Iohannis că au nevoie de un miliard de lei pentru plata despăgubirilor aferente secetei.

„ În opinia acestora, nu există niciun impediment pentru acordare acestui sprijin financiar, câtă vreme s-au găsit fonduri pentru lucruri care nu sunt la fel de urgente.

Se poate găsi o formulă prin care aceste despăgubiri să poată fi acordate. Reamintim că suma necesară pentru plata despăgubirilor de secetă este de 1 miliard de lei (aproximativ 210 milioane de euro). Această sumă este necesară pentru ca o mare parte din fermierii României să îşi poată înfiinţa culturile din acest an şi să contribuie la creşterea economică pe care ne-o dorim atât de mult în 2021” , a transmis Asociația Forța Fermierilor.

Câțu a promis 5 miliarde de lei fermierilor

Aflat într-o vizită de lucru în județul Vrancea, Florin Cîțu a transmis că va crește plafonul pentru suportul fermierilor.

„Sunt două măsuri, sau mai multe măsuri, care trebuiau prelungite şi era nevoie de o ordonanţă de urgenţă, IMM Invest, acesta revine. Apare Agro Invest. Agro Invest a apărut din nevoia observată în piaţă, pentru că alt lucru pe care l-am făcut anul trecut, nouă nu ne-a fost ruşine, nu ne-a fost teamă să recunoaştem că unele măsuri pot fi îmbunătăţite pe parcurs, din discuţiile cu oamenii

Agro Invest a apărut din discuţii şi văzând că sectorul agricol are nişte particularităţi care trebuiau luate în seamă şi atunci am creat acest program special pentru sectorul agricol. Tot pe garanţii, tot pe schemă de garanţii, dar îi va ajuta pe fermieri să treacă de această perioadă dificilă. Agro Invest, şi aşa cum a făcut şi la IMM Invest, începe cu 1 miliard de lei, plafon. Dacă e un program de succes, creştem plafonul, aşa cum am făcut şi la IMM Invest. Nu este nicio problemă să creştem plafonul, dacă este un program de succes”, a afirmat premierul.