Recent, Primăria Blaj a achiziţionat o serie de servicii pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi a celui geotehnic pentru construirea celui mai modern heliport din municipiu. Odată construit, acesta va putea fi utilizat atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Concret, în cursul zilei de ieri Primăria Blaj a cumpărat prin intermediul accesării platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), servicii destinate întocmirii unor documente referitoare la studiul geotehnic şi de elaborare a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Heliport în municipiul Blaj”.

Contract în valoare de 97.488 de lei

Referitor la valoarea contractului, aceasta se ridică la 97.488 de lei, adică aproximativ 19.963.37 de euro, iar ofertantul este ABC Development Aviation SRL.

Heliportul va reprezenta un real ajutor în ceea ce priveşte transportul pacienţilor, întrucât acesta va deservi nu doar Spitalul Municipal din Blaj, ci şi toate urgenţele din zona Târnavelor şi judeţul Alba.

„Existența acestui heliport va contribui la salvarea de vieți omenești, prin reducerea timpului de preluare și transport a bolnavilor cu elicopterul SMURD la alte spitale sau centre medicale din regiune.

Heliportul, care va putea fi utilizat pe timp de zi și pe timp de noapte, în fapt un aerodrom utilizat exclusiv pentru elicoptere, va avea un spațiu de aterizare cu o rază de 50 m, special amenajat pentru a permite aterizarea și decolarea elicopterelor, dispunând de indicatoare privind direcția vântului, sistem de balizaj și lumini de semnalizare, sisteme anti-incendiu, totul desfășurat pe suprafață de aproximativ 5.000 mp, în care vor fi cuprinse și sistemele de alimentare cu combustibil, mentenanță, stație pentru observarea fenomenelor meteo, spațiu administrativ, parcare, drum de acces etc”, se arată în documentația proiectului de asociere între Consiliul Local Blaj și Consiliul Județean Alba.

Investiţie de peste jumătate de milion de euro

Conform evaluărilor primare, investiţia se ridică la suma de 600.000 de euro, heliportul urmând să fie cel mai modern din întregul judeţ.