Tânărul Attila a fost crescut doar de tatăl său, deoarece mama fugise de acasă. La fel ca mulți tineri din Ținutul Secuiesc, a practicat de la o vârstă fragedă hocheiul. În același timp, unicul copil al familiei Ambrus se ocupa cu furtișaguri mărunte și găinării în orașul său natal, Miercurea-Ciuc. În cele din urmă, a fost prins și închis la casa de corecție  în anii ’80, însă nimeni nu știe cum a evadat și a dispărut.

Mai târziu, tatăl lui a primit o carte poștală din Budapesta. Fiul îi scria că s-a stabilit acolo și că vrea să-și vadă de viață departe de țară. A fost primit  în echipa locală de hochei, Ujpest Budapesta și astfel, portarul de hochei Ambrus Attila a devenit, împreună cu echipa, vicecampion al Ungariei.

Nici pe pământ ungar nu s-a lepădat însă de trecutul său de infractor, doar că acum gândea la scară mare. Nu mai voia găinării, ci țintea mai sus.

„Nu mergeam la furat găini. Voiam ceva ce nu s-a mai făcut, ceva care să mă reprezinte numai și numai pe mine. Să pun mâna pe mulți bani, fără violență. Mă închipuiam un englez cu sânge rece și elegant. Gândul mă bântuia încă din copilărie. Prima carte pe care am citit-o era despre marele jaf al trenului poștal din Anglia. I-am admirat sincer pe cei care au reușit să ducă la bun sfârșit cel mai mare jaf al secolului și le-am urmat exemplul”, mărturisește Ambrus Attila în cartea sa autobografică „Eu, Whiskyman”.

El a decis să jefuiască un oficiu poștal. Cu câteva zile înainte de spargere, examinase locul cu mare atenție. Cu toată ambiția lui de spărgător în devenire, Ambrus simțea nevoia unui întăritor. Așa că, înainte de jaf și-a făcut curaj cu un pahar de votcă. Peste ani, Ambrus avea să mărturisească faptul că a ales votca fiindcă nu-și permitea o băutură mai scumpă. Altfel urmau să stea lucrurile după prima lovitură.

Între 1993 și 1999, deghizat, el a jefuit bănci, case de economii, agenții de turism și oficii poștale de 27 de ori. La câteva, a  dat spargeri de mai multe ori. La majoritatea jafurilor, a venit și a plecat cu taxiul.  Șoferul de taxi, firește, nu avea habar pe cine duce. Porecla și-a primit-o pentru că obișnuia să bea un pahar-două de whisky într-o cârciumă din apropierea țintelor chiar înainte de jafuri. Se deghiza foarte bine pentru fiecare spargere. Odată s-a deghizat în șeful de atunci al Departamentului Jafuri al poliției. Deghizarea a fost atât de bine făcută, încât șeful departamentului a suspectat o răzbunare personală.

În cele din urmă, Ambrus Atilla a fost prins de autoritățile maghiare și întemnițat. Fostul hocheist reușise să fure aproximativ 500 de mii de dolari și ajunsese celebru în toată lumea datorită obiceiului său de a bea whisky înaintea fiecărui jaf. După nici 6 luni însă, a reușit să evadeze și a mai jefuit trei bănci înainte de a fi prins din nou și condamnat la 17 ani închisoare.

Povestea sa a fost subiectul unui film de succes din Ungaria, numit „Banditul Whisky”. Într-un interviu, Ambrus a comentat:

„Filmele autobiografice sunt de interes strict pentru rude. Eu nu am neamuri. Dar filmul are un succes uriaş în Ungaria şi asta mă bucură. Dacă e un film bun sau rău, eu nu am cum decide asta. Nu mi-a schimbat viața. Dar am realizat că trebuie să muncesc şi mai mult. Băncile nu mă ajută … am mai multe responsabilităţi. 90% din film e viaţa mea. Totuşi, nu vorbim despre un documentar. Regizorul a avut mână liberă cam 10% şi asta nu m-a deranjat. Eu nu mă pricep la filme. Mă pricep doar la jafuri şi la ceramică, aşa că nu am vrut să mă amestec în structura filmului”.

De ce la ceramică? Pentru că, surprinzător, în închisoare a reușit să-și dea bacalaureatul și a învățat olăritul, din care trăiește și astăzi.