Pentru a relansa turismul și a face primii pași spre normalitate, Comisia Europeană a anunțat că certficatul de vaccinare va demara ca un proiect pilot la începutul lunii iunie. Mai mulți oficiali aduseseră în discuție că certificatul va fi gata pe 19 mai, dar în urma discuțiilor s-a decis prelungirea lansării ,,Pașaportului COVID” cu două săptămâni, informează Agerpres.

Anunțul a fost făcut de Didier Reynders, în cadrul discuțiilor din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European. Europarlamentarul a precizat că fiecare stat membru are libertatea folosirii acestui certificat.

Certificatul reprezintă o soluție pentru salvarea turismului, după un an în care granițele au fost închise.

Ce reprezintă certificatul verde?

Chiar dacă multă lume consideră documentul un pașaport COVID, numele lui este certificatul verde digital sau adeverința electronică. Rolul lui este de a dovedi că deținătorii au fost vaccinați împotriva COVID-19, că au fost testați negativ în urma unei probe PCR recente sau că au fost imunizați în urma infectării de care s-au vindecat.

Certificatul va avea un cod QR ce va asigura ,,securitatea și autenticitatea” și va conține informațiile esențiale a beneficiarului: data nașterii, data eliberării și un cod de identificare.

Premierul României a declarat că, în acest moment, nu se pune problema discuției despre un pașaport vaccinal.

„Cei care se vaccinează au deja certificat de vaccinare. Este o adeverinţă care spune că te-ai vaccinat”, a declarat Cîțu. Totodată, premierul a precizat că introducerea unui certificat care permite libera circulație va crea o discriminare în societate, dacă nu toți românii sunt imunizați.

„Nu are niciun sens să introducem un astfel de document şi asta este discuţia, ştiu, şi la nivel european. Deci, din punctul nostru de vedere, să introducem astăzi un document până când nu am dat şansa tuturor românilor să se vaccineze ar crea discriminări. Pentru că sunt oameni care ar spune: «Ok, eu vreau să mă vaccinez, dar nu am putut, pentru că nu au fost vaccinuri şi atunci nu înţeleg de ce altcineva care s-a vaccinat şi a fost într-o altă etapă şi voi aţi luat decizia să se vaccineze înainte ar trebui să aibă acest certificat de vaccinare, a conchis Cîțu.