Florin Cîțu a declarat, la Palatul Parlamentului, că singura restricție ce va fi impusă după prelungirea stării de alertă este cea privind circulația pe timp de noapte. Totodată, premierul a mai precizat că nu a fost de acord cu închiderea mall-urilor în weekend, informează AGERPRES.

„Nu. Este cea mai importantă măsură. Magazinele rămân deschise până la ora 21,00. Au fost propuneri cu mai multe restricţii, nu le-am acceptat, de închidere a mall-urilor în weekend şi aşa mai departe. Nu mergem în direcţia asta, eu ştiu că există mai multe persoane care încearcă să restricţioneze. Eu cred că în momentul ăsta România se descurcă foarte bine”a precizat Florin Cîțu.

Campania de vaccinare continuă într-un ritm alert

Premierul a mai amintit faptul că , din luna martie, în țara noastră vor ajunge aproape 3 milioane de vaccinuri.

,,O să avem o lună cu mai multe doze de vaccin, cu 2,6 milioane în această lună, 3,1, cel puţin în luna aprilie, deci campania merge foarte bine. (…) Eu nu sunt de acord cu închiderea mall-urilor. Propunerea a venit de la specialişti în epidemiologie, dar nu suntem de acord în acest moment”, a susținut șeful Executivului.

De asemenea, el a menționat că există o propunere privind reducerea capacității de cazare în mai multe pensiuni și stațiuni montane. Totodată, Florin Cîțu a mai declarat că, în momentul de față, nu are estimări cu privire la numărul de persoane infectate în următoarele zile.

„Au fost estimări că vom avea 10.000 în luna martie şi nu suntem acolo, estimările sunt estimări, realitatea le infirmă de fiecare dată”, a arătat premierul.

Restricții de circulație începând cu ora 22.00

Premierul Florin Cîțu a precizat, la Palatul Parlamentului, că singura restricție nouă impusă de către autorități este circulația pe timp de noapte.

Astfel, dacă până acum cetățenii puteau circula până la ora 23.00, noua restricție prevede ca de la ora 22.00 fiecare persoană va trebui să aibă o foaie care să dovedească de ce părăsește locuința.