Decizia adoptată miercuri de CJSU Timiş survine unei prelungiri de carantinare de trei zile,dispusă de Raed Arafat. Această prelungire expiră la miezul nopţii de miercuri spre joi. Pentru decizia sa, Raed Arafat a fost jignit în toate felurile și aproape a ajuns „Inamicul nr 1ˮ al românilor. Prima carantinare, de 14 zile, a fost impusă pentru municipiul Timişoara şi cele patru localităţi în data de 8 martie.

În şedinţa CJSU Timiş de miercuri, s-a decis prelungirea carantinei cu şapte zile, precum şi introducerea unor măsuri noi.

„Se introduce în declaraţia pe proprie răspundere un paragraf privind deplasarea în scopul vaccinării împotriva SARS-CoV 2, cu prezentarea dovezii privind programarea. De asemenea, se prelungeşte cu o oră programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 21,00. Eliminarea restricţiilor orare pentru persoanele peste 65 de ani. După ora 22,00 nu se va mai putea ieşi din casă pentru activităţi fizice, ci doar pentru vaccinare, interes profesional, asistenţă medicală de urgenţă şi nevoile animalelor de companie”, a declarat prefectul Nemeth Zoltan.

În şedinţa CJSU Timiş, Dominic Fritz a votat pentru prelungirea carantinării Timişoarei cu doar şapte zile în loc de 14

Primarul Dominic Fritz a declarat, miercuri, după şedinţa CJSU Timiş, că a votat pentru prelungirea carantinării Timişoarei cu doar şapte zile. Direcţia de Sănătate Publică a recomandat 7 zile față de 14 zile, cum a recomandat Institutul de Sănătate Publică. Primarul vrea o abordare unitară la nivel naţional privind politica de combatere a pandemiei.

„Am votat pentru prelungirea acestei carantine. Nu se poate ca noi, în Timişoara, să fim trataţi altfel decât altundeva în ţară. Eu mă aştept să avem în România o abordare unitară în privinţa politicii de combatere a pandemiei. Mă aştept ca aceleaşi măsuri şi argumente care sunt aplicabile în Timişoara să se aplice şi în Bucureşti, de exemplu. Pentru că dacă oamenii nu ne cred că avem o abordare unitară, logică, în toată ţara, nu ne putem aştepta ca ei să respecte măsurile. Acesta este motivul pentru care am votat pentru prelungirea cu doar şapte zile, în care mă aştept să clarificăm ce şi cum vrem, ca ţară, să combatem această creştere rapidă şi noua tulpină britanică, mult mai agresivă”, a afirmat  Dominic Fritz.