Conform comunicatului transmis de CJ Cluj, patru spitale vor fi dotate cu 127 de echipamente moderne. Valoarea totală a investiției este de aproape 10 milioane de lei.

Echipamentele de ultima generație vor consolida capacitatea județului de a gestiona criza sanitară de COVID-19.

„Consiliul Judeţean Cluj a încheiat contractele pentru achiziţia a nu mai puţin de 127 de noi echipamente medicale ultramoderne. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanţare europeană. Ele vizează consolidarea capacităţii judeţului în gestionarea crizei sanitare COVID-19”, se arată în comunicatul transmis de CJ Cluj.

Cluj. Aparatură modernă cumpărată din bani europeni

Noile dotări vor ajunge la Spitalul de Urgență pentru Copii, Spitalul de Pneumoftiziologie ‘Leon Daniello’ şi Spitalul de Recuperare. De asemenea, echipamentele vor fi distribuite și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Această unitate este subordonată Ministerului Sănătății.

Valoarea totală a celor 127 de echipamente medicale este de 9.666.465 de lei, se arată în comunicatul transmis, joi, de CJ Cluj.

Spitalele vor primi un echipament radiologic mobil digital cu reţea integrată de stocare şi transmitere imagini, ventilator de transport, un aparat mobil de radiologie și de anestezie. Totodată, prin fondurile europene a fost achiziționat, un sistem de gestionare a pandemiei COVID-19 și  două ventilatoare pentru Terapie Intensivă.

Alin Tișe: Noile echipamente, sprijin pentru medicii din linia I

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că achiziționarea noilor echipamente moderne vor ajuta medicii din spitale în lupta împotriva COVID-19.

„Utilitatea noilor echipamente de înaltă tehnologie este cu atât mai mare cu cât solicitările de investigaţii sunt mai numeroase în această perioadă a pandemiei. Pentru a asigura un act medical de cea mai bună calitate. Personalul medical aflat în prima linie a luptei cu COVID-19 trebuie să dispună de infrastructura şi aparaturile necesare”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicatul menţionat.

Valoarea totală a investiției ajunge la aproape 10 milioane de lei.