Cursa Cluj-Napoca- Charles de Gaulle reprezintă o noutate pentru Aeroportul Internațional „Avram Iancu”, facilitând astfel accesul pasagerilor la numeroasele conexiuni oferite spre alte destinații din întrega lume.
Aeroportul Charles de Gaulle este al doilea cel mai mare aeroport din Europa și a fost tranzitat în 2019 de peste 76 de milioane de pasageri. O călătărie de la aeroportul francez până la Paris durează în jur de 45 de minute.
Noua rută stabilită astăzi la Cluj va aduce o conexiune mai mare a pasagerilor care doresc să călătorească de la și spre Cluj-Napoca. Altfel spus, putem vorbi de o legătură între Transilvania și Franța. Totodată, mai departe călătorii pot opta pentru alte destinații europene și internaționale.
Cluj. Cursă directă spre cel mai mare aeroport din Franța
Zborurile spre Paris vor fi operate cu două frecvențe pe săptămână, luni și vineri. Plecarea spre Charles de Gaulle are loc la ora 7.00 dimineața de la Cluj. Tot spre sfârșitul lunii aprilie, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, va opera în premieră compania aeriană HiSky.
Mai exact, pe 28 aprilie va debuta prima cursă spre capitala Portugaliei, Lisabona. Cursa va avea o frecvență de două ori pe săptămână, miercuri și duminică. De asemenea, compania moldovenească HiSky oferă călătorilor curse directe spre Agadir, Maroc.
Pe 29 aprilie va fi primul zbor spre Dublin, cu o frecvență de două ori pe săptămână, luni și joi. De asemenea, compania aeriană are programate curse spre Antalya, Tunisia și Egipt.
Directorul general al Aeroportului Cluj, Dadiv Ciceo, a explicat că parteneriatul cu noua companie HiSky îi va duce pe clujeni, vara aceasta, în cele mai cunoscute locuri europene.
„Urăm bun venit noii companii HiSky pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Vorbim de zboruri la Dublin, două zboruri pe săptămână și Lisabona, două zboruri pe săptămână.
Lisabona este o noutate absolută pe aeroportul nostru. Zborurile regulate vor începe în 28-29 aprilie. Suntem convinți că toate destinațiile vor avea un mare succes”, a declarat directorul general al Aeroportului Cluj, David Ciceo.