Un astfel de exemplu este cel de la Cluj. În luna decembrie 2020, râul Someș a fost poluat masiv. Concret, au fost deversați peste 600 000 de metri cubi de apă neepurată, exact din canalizare Clujului.

Directorul ABA Cluj, Ovidiu Vișan, prezență controversată în spațiul public local, a fost de acord cu această deversare.

Potrivit evz.ro, cel care confirmă acest lucru este Călin Neamț, directorul Companiei de Apă Someș Cluj.

„Răspunsul l-am primit telefonic tocmai după cum vedeți noi am început activitatea după două luni de zile. Tocmai să mai așteptăm, să fie o vreme mai friguroasă, în care impactul mediului să fie mult mai mic. Și atunci am reînceput discuțiile cu cei de la Apele Române și cei de la Hidrocentrale”, a declarat Călin Neamțu, la ședința Consiliului Județean Cluj, din 24 ianuarie 2021, citat de evz.ro

Cluj. Apele Române, instituția care minte pe față-Anchetă EvZ

După acest acord care pune în pericol sănătatea oamenilor, mediul înconjurător, au urmat probe de laborator. Angajații SGA Cluj au fost îngroziți de cantitatea uriașă de deșeuri.

În loc să găsească soluții împotriva poluării, directorul Ovidiu Vișan a iscat un scandal monstru cu Ana Maria Cosma, șefa SGA Cluj. Aceasta l-a acuzat de sechestrare, pe motiv că ar face publice efectele devastatoare ale poluării apei.

În prezent, se efectuează și o anchetă penală pentru acuzațiile fomulate de angajata SGA Cluj.

Public, Ovidiu Vișan a transmis o informare din care rezulta că nu e vorba despre nicio poluare.

Citește aici întreaga anchetă a evz.ro

Cazul suspect al medicamentelor aruncate în lacul Tarnița

Recent, a fost găsită o cantitate impresionantă de medicamente expirate în lacul Tarnița, județul Cluj. Provin din Germania. Prima întrebare la care trebuie să răspundă autoritățile este cum au ajuns medicamentele să fie aruncate în apele din România.

Regimul deșeurilor medicamentoase este reglementat de normele farmaceutice. Practic, nu poți transporta medicamente în saci negri, fără să fi luat la întrebări.

După acest incident, autoritățile s-au grăbit să comunice că apa potabilă nu a fost afectată în nicio localitate.