Edilul de Cluj a precizat că va interzice montarea centralelor de apartament în noile blocuri construite în Cluj-Napoca, informează economca.net. Primarul susține că a luat legătura cu membrii Consiliului Local referitor la interzicerea centralelor termice.

„Am discutat să nu mai fie aprobate centralele termice pe apartament și încercăm să facem o Hotărâre în Consiliul Local. Până când vom avea toate actele gata, noi vom impune la toate construcțiile de blocuri realizate acum să facă centrale de bloc. Vrem astfel să fim mai prietenoși cu mediul.

Toate susținerile europene vin pentru acest tip de energie verde, nepoluantă”, a declarat Emil Boc.

Schimbări radicale pentru noile blocuri construite

Emil Boc își dorește ca noile blocuri să fie conectate la sistemul public de termoficare. Totodată, edilul a dat asigurări că nu se pune în discuție demontarea centralelor deja existente.

Ideea de a renunța la centralele de apartament a pornit de la un cercetător universitar, Brian vad Mathiesen.

Cercetătorul a venit cu o strategie de încălzire și răcire cu emisii de carbon foarte reduse pentru întreg continentul european. Brian Vad Mathiesen este coordonatorul principal al Heat Roadmap Europe.

„Când va fi instalată ultima centrală pe gaze într-o locuință, în fiecare stat membru? În multe țări din UE, acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând, cel puțin pentru clădirile noi. Așadar, când ar trebui să cumpărăm ultima centrală pe gaze?”, a susținut cercetătorul.

Brian vad Mathiesen  susține că până în 2030 multe țări vor renunța la centralele pe gaze și vor opta pentru energie cu emisii reduse de carbon.

Dacă încă instalăm cazane pe gaz natural până în 2030, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat serioși cu privire la tranziția la energia cu emisii reduse de carbon. Trebuie să vă amintesc că centralele pe gaz au o viață de 12-15 ani, astfel încât orice interdicție ar trebui stabilită în următorii câțiva ani pentru a face diferența – și pentru a pregăti cetățenii pentru o nouă paradigmă”, a conchis Brian.