Mai mulți clujeni stau la coadă pentru a se vaccina împotriva COVID-19 la centrul de vaccinare din Observator. Cozile s-au format datorită programărilor pentru rapel, care s-au suprapus cu programările pentru administrarea primului vaccin.

Irina Munteanu, suprfectectul Clujului, a precizat că problema cu suprapunerea programărilor pentru rapel se vor rezolva în cel mai scurt timp. Totodată, ea a mai precizat că reprezentanții celor de la Regina Maria au format o nouă echipă pentru a gestiona numărul mare de oameni care vreau să se vaccineze.

„S-au suprapus pentru câteva zile rapeluri cu doza 1 pentru toți cei programați în platforma. Au preluat totodată o serie de persoane programate pe celalalt centru Regina Maria care a ieșit din programul de vaccinare la începutul lunii. La fel, au rapel peste toate astea pentru persoane dializate aparținand a doua centre de dializă, care sunt la momentul rapelului și care le-au fost arondați, fiind exceptați de la programarea în platforma.

Au format echipă nouă, suplimentară de vaccinare pentru perioada asta. Dar și un alt personal angrenat pentru a gestiona toate persoanele, astfel încât să se reducă cât mai mult timpul de așteptare. Toată lumea primește vaccinul fără probleme”, a precizat subprefectul Clujului, Irina Munteanu.

Probleme cu programarea pentru vaccinare

Pe 4 și 6 martie, zeci de clujeni au fost programați la aceeași oră la centrul de vaccinare de la Observator. Astfel s-au creat cozi lungi cu persoane care s-au programat pentru primul vaccin și persoane care au venit la rapel.

Șeful DSP Cluj a precizat pe 4 martie că programările pentru vaccinarea anti-COVID19 s-au suprapus datorită rapelurilor, informează monitorulcj.ro.

Astăzi, 11 martie, mai multe persoane așteaptă să se vaccineze împotriva COVID-19 la centrul de vaccinare Observator. Încă de dimineață s-au creat cozi deoarece programările de vaccinare s-au suprapus datorită persoanelor care au venit pentru rapel. Reprezentanții de la Regina Maria au venit cu soluții pentru fluidizarea procesului de vaccinare.