Este vorba despre Viorica-Ancuța Cîrcu, acuzată de magistrații din Cluj, de proxenetism. Românii au mai văzut-o la TV, când a cochetat pentru o scurtă perioadă cu PRM.  A ieșit din acest partid, după ce s-a certat public cu Vadim Tudor. În dosar, mai figurează trei bărbați, acuzați de aceeași faptă.

Toți patru au primit 30 de zile de arest preventiv, la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, județul Cluj.

În fapt, anchetatorii au susținut că politiciana AUR, în viața de zi cu zi, racolează tinere din mediul vulnerabil și le eploatează sexual. Totul se petrece într-un club din Tenerife, lăsat moștenire de unchiul ei.

Până la alegerile parlamentare din decembrie 2020, Viorica-Ancuța Cîrcu nu a mai fost vizibilă pe scena politică.

A acceptat să intre în partidul AUR, acolo unde era nevoie de membri. În cazul ei, adeziunea a fost semnată la filiala din județul Galați.

În fața magistraților, a negat vehement că prractică prostituția sau proxenetismul.

Cluj. În căutarea unor judecători mai bine pregătiți

A menționat că este absolut firesc ca tinerele să primească băuturi în club de la domnii care vin în acest local.

De altfel, imediat după aflarea veștii că va trebui să lase clubul, politica și să meargă îm arest, Viorica Cîrcu a avut o reacție pe Facebook.

„Am aflat cu stupoare că în după-masa asta a fost admisă propunerea de arestare făcută pe numele meu. Nu credeam sincer că în Statul de drept “România” cineva mai poate fi privat de libertate fară nicio proba. Sper că în raport de mine nu s-a comis vreo eroare judiciară. Pur și simplu am fost tratată la pachet cu ceilalți inculpați. FIind cu toții arestați fară nicio diferență. În câteva zile voi avea contestația în fata Tribunalului Cluj, unde am înțeles că judecătorii sunt mai bine pregătiți decât la judecătoria câmpia turzii. Îmi pun (încă) țoață încrederea în justiție că vă face dreptate în cazul meu”, consideră Viorica Cîrcu.

Partidul AUR, condus de George Simion, este unul dintre cele controversate la acest moment. Membrii acestuia au ieșit în evidență prin atacuri, discursuri naționaliste. Recent, una dintre cele mai vocale prezențe, senatoarea Diana Șoșoacă a fost exclusă din partid.

AUR a reușit să câștige electoratul în decembrie 2020 și să intre în Parlament, în urma discursurilor anti-sistem.