La  Cluj  s-a  cerut un plan din partea companiei, pentru a analiza câte locuri de muncă se vor crea în județ.

„Tetarom s-a dovedit a fi un model de succes, un catalizator al dezvoltării economice a întregului judeţ, iar investiţiile pe care le facem în parcurile industriale au un randament foarte bun. Comparaţia cu alte parcuri industriale de acest gen, chiar şi din Europa, ne avantajează. Spre exemplu, în Olanda, crearea unui loc de muncă într-un parc industrial costă cca. 7.500 de euro”., a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

CJ Cluj anunță noi locuri de muncă.Investiții de peste 600 de milioane de euro

În România, Tetarom a creat peste 13 000 de locuri de muncă, chiar și ăn timpul stării de urgență.

Autoritățile locale spun că este profitabil parteneriatul pentru parcurile industriale, întrucât costurile pentru crearea unui loc de muncă în parcurile industriale sunt cele mai mici din România. Mai exact, doar 1500 de euro.

La acest moment, spațiile au fost amenajate în proporție de 100%.

Salariile sunt în creștere

Potrivit datelor oficiale de la Direcția de Statistică, la Cluj s-a înregistrat o creștere a salariului brut cu 16%, față de media națională.

Astfel,  salariul mediu brut a fost de 6.435 lei. În scădere cu 393 lei față de luna trecută. Totuși, datele arată că a fost mai mare cu 580 lei față de luna ianuarie a anului 2020.

De asemenea, salariul mediu net înregistrat în ianuarie 2021 în Cluj a fost de 3.963 lei. În cifre, mai mic cu 275 lei comparativ cu luna anterioară și cu 347 lei mai mare față aceeași lună a anului 2020.

Cei care vor să se angajeze în această perioadă și nu sunt din județul Cluj, pot obține sprijin de relocare. Actele se depun la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Se pot obține până la 900 de lei, sprijin pentru închirierea unei locuințe, dacă angajatorul nu a inclus această ofertă.