În fapt, Curtea de Apel Cluj a stabilit că judecătorul Mircea Pușcaș de la Curtea de Apel Oradea a fost acuzat pe nepdrept de luare de mită, în 2013. Inițial, fusese condamnat.

Când după o soluție de condamnare urmează una de achitare, este un adevărat cutremur în exercitarea drepturilor fundamentale.

Alături de el au mai fost trimiși în judecată patru oameni de afaceri. Unul dintre ei, Ioan Mihai, a decedat în urmă cu o lună, relatează luju.ro.

Prin urmare, nu a mai apucat sentința de achitare.

Cluj. Încă o achitare rușinoasă, încasată de DNA

Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au scris în minuta afișată pe portalul instanței : fapta nu există.

Cu alte cuvinte, procurorii anticorupție nu au avut suficiente probe care să vină în sprijinul acuzațiilor formulate.

Magistratul Pușcaș și cei patru antreprenori au fost acuzați de luare de mită, respectiv de contrabandă.

Citește și Interviu-eveniment. Fostul judecător Ion Popa, despre „Experimentul Justiția Română”

Mai exact, fostului magistrat Pușcaș i se imputase că ar fi cerut oamenilor de afaceri să cumpere de la cumnatul lui un BMW la un preț mai mare decât cel al pieței, pentru a pronunța o hotărâre favorabilă într-un dosar în care erau inculpați.

Inițial, Curtea de Apel Cluj a dat condamnări pe bandă rulantă, însă, în urma apelului, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât rejudecarea cauzei pe fond.

Prin urmare, între cele două sentințe este o diferență covârșitoare: de la condamnare, la achitare, este distanță mare.

Judecătorii au reclamat presiuni din partea DNA

Nu este prima dată când judecătorii au reclamat presiuni din partea procurorilor DNA. Unii dintre ei, printre care și Adriana Stoicescu, au mărturisit că au fost amenințați cu arestarea, pentru că nu doreau să pronunțe hotărâri favorabile dosarelor instrumentate de DNA.

De asemenea, parlamentarii au semnalat abuzurile de la DNA Oradea.

„ Trebuie găsită o soluție astfel încât DNA să nu-i trimiță în judecată pe procurori și judecători, deoarece am văzut ce abuzuri au avut loc în trecut. Am văzut la DNA Bihor cum se fabricau dosare judecătorilor care nu erau de acord cu rechizitoriile DNA.

Nu trebuie să oferim nici un spatiu șantajului în lupta anticorupție”, a menționat deputatul UDMR  Csoma Botond  .

Recent, Curtea Constituțională(CCR) a stabilit o limitare a atribuțiilor procurorilor DNA. Ei nu mai pot urmări alte fapte penale care derivă din dosarele de corupție deschise, ci au obligația să le trimită la alte parchete.

De asemenea, CCR a stabilit ca pronunțarea sentințelor penale  să fie în același timp cu motivarea acestora.