Cluj. Încă din luna octombrie a anului 2020, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost dat în urmărire internațională de către autoritățile germane.

Bărbatul ce este originar din județul Mureș a fost acuzat de șantaj și omor pe teritoriul Germaniei. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj au reușit să-l depisteze pe bărbat ieri, 19 aprilie, în jurul orei 18.00.

Inspectoratul de Poliție Județean ( IPJ) Cluj a precizat că la acțiunea de prindere a inculpatului au participat și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. Reamintim că anul trecut, autoritățile germane au emis două mandate europene de arestare pe numele bărbatului din Mureș. El ar fi săvârșit o faptă de șantaj și acuzat pentru tentativă de omor.

Bărbat căutat internațional, prins de către polițiștii din Cluj

„Azi, în jurul orei 18.00, în urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în depistarea persoanelor urmărite, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj,  în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, a fost  depistat un bărbat, pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, a fost dat în urmărire de către autoritățile germane, în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna august a aceluiași an, ar fi săvârșit o faptă de șantaj, totodată fiind acuzat  de săvârșirea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Bărbatul va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea confirmării celor două mandate. Reprezentanții IPJ Cluj au mai precizat că polițiștii au primit date și informații suplimentare din partea Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Un bărbat din Mureș a primit două mandate europene de arestare din partea autorităților germane.