Judecătoarea Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj a postat o poză cu cărucioare pline cu dosare ce trebuie studiate în 24 de ore. Judecătoarea trage un semnal de alarmă asupra faptului că magistrații sunt supraîncărcați.

În urma unei ședinte care a avut loc joi, judecătoarea Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj a recunoscut că nu are cum să citească toate dosarele și a fost nevoită să dea amânări.

,,Pentru cei îngrijorați dacă am parcurs filă cu filă mormanul acela imens, le spun clar că nu. Ar trebui să ne mutăm acolo cu totul și să nu mai dormim cu zilele. Ați văzut ce era acolo. Nu e nimeni supraom”, a precizat judecătoarea.

Adina Lupea a mai spus că în ședința care a avut joi, lucrurile au mers bine, singurul inconvenient a fost reprezentat de decalarea orelor de programare pentru strigarea unor cauze.

Completul a beneficiat de doar două pauze de 15 minute, de la ora 8.50 , până la 16.45. Tot joi, între cauzele dezbătute, a existat și un mandat european de arestare.

Dezbaterile au fost anevoioase,iar dosarele au fost studiate cu trei zile înainte.

,,Pe dosare studiate trei zile inainte deja discuti pe ce ai la dosar, inclusiv pe memoriile de apel si iti mai faci si scheme de minute. Care desigur se pot schimba, si in functie de pledoariile orale din sala. Azi de pilda am schimbat trei drafturi. Altfel nu se poate la un asemenea volum, decat daca preconizezi si la ce te poti astepta”, a mai spus Adina Lupea.

Justiția în România

Nu e nimeni supraom. Însa ne adaptăm vremurilor noastre, așa arată justiția in România iar în timp înțelegi la ce exact să te duci în dosar, care sunt problemele ridicate in apel. (…)Nu ne-am născut niciunul învățați.

Judecătoarea vorbește și despre judecătorii mai tineri, care explică judecătorului de instanță superioară elementele constitutive ale infracțiunii.După părerea ei, un astfel de demers e ,,o pierdere de vreme”.

Le mai repet, e o pierdere de vreme să explici unuia care a făcut aceeași facultate și are și ani de experiență în plus latura obiectivă, de pildă, a infracțiunii de furt sau de conducere cu alcoolemie. (…) De asta m-am lecuit din anii 2000. Din păcate, observ aceeași reminiscență la judecătorii mai tineri, care insistă, după ani de experiență, să explice elementle constitutive când lucrurile sunt foarte clare”, a mai precizat judecătoarea.

Supraîncărcarea magistraților

Adina Lupea recomandă tinerilor judecători să renunțe la elementele constitutive în căile de atac. Ele reprezintă ,,balast într-o hotărâre judecătorească”.

,,Săriți peste asta, nu impresionează pe nimeni și e balast într-o hotărâre judecătorească. Adică noi nu mai citim în căile de atac care sunt elementele constitutive când speța e de o dificultate ușoară, spre medie”, a adăugat Adina Lupea.

Judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj a mai precizat că rolul esențial e ,,să facem dreptate”, într-o țară măcinată de nedreptăți la tot pasul.

,, Noi credem în ele, nu le dăm până nu suntem siguri și încercăm, în tot acest hătiș, inclusiv legislativ, să facem dreptate”, a mai scris Adina Lupea.