Cluj. Anul acesta, Paștele se suprapune cu 1 Mai, motiv pentru care tot mai mulți români caută cabane de închiriat pentru a se bucura de cele patru zile de vacanță. Două zile cad în timpul săptămânii, iar două zile în weekend.

Pentru cei care nu și-au căutat din timp, prețul unei cabane este destul de ridicat deoarece proprietarii profită de dorința oamenilor de a ieși la aer curat și de avea un moment de ralaxare alături de prieteni și familie.

Nu e ceva nou ca și prețurile de închiriere a cabanelor, în perioada sărbătorilor, să fie cu mult mai mare decât în restul anului. Chiar dacă pandemia a dat peste cap planurile, proprietarii nu au scăzut prețurile. Din contră.

De exemplu, pentru doar două nopți, clujenii trebuie să scoate peste 3.000 de lei dacă au de gând să-și petreacă Paștele la munte. Totodată, prețul variază în funcție de cabana și capacitatea ei. Pentru un sejur de minim patru nopți, unele cabane vin cu o ofertă de ,,doar” 2.500 de lei pe toată durata șederii.

Cluj. Prețuri mari pentru închirierea unei cabane pe timp de pandemie

În județul Cluj, cele mai căutate stațiuni în perioada sărbătorilor sunt: Mărișel, Beliș, Băișoara, Vlaha, Măguri-Răcătău, Valea Drăganului, sau Tarnița. Încă din luna martie, cabanaele au fost închiriate, iar acum, cele care au mai rămas cer un preț dublu.

În Băișoara, prețul cabanelor pentru perioada sărbătorilor pleacă de la 1.000 de lei și poate ajunge până la 3.500 de lei. De asemenea, tot aici găsești cabane pentru 4 nopți la prețul de 5.200 de lei, capacitatea fiind de maxim 15 persoane.

În Beliș, cabanele sunt deja, în marea lor majoritate, închiriate. Restul care au rămas pentru a fi închiriate cer un preț pentru un sejur de 4 zile de 3.500 de lei. În Valea Drăganului, un sejur în perioada sărbătorilor pascale ajunge și la 4.000 de lei.

Restricțiile se relaxează în perioada de Paște

Autoritățile au decis ca în seara de Înviere, circulația să fie permisă până la ora 05:00, iar credincioșii vor avea voie să participle la slujbă, singura condiție este respectarea măsurilor sanitare, cum ar fi: purtarea măștii de protecție, distanțarea fizică, iar dezinfectarea mâinilor să se facă frecvent.