Din primele informații, este vorba despre o liceană din Cluj, de 17 ani. A fost înjunghiată de mai multe ori, de un adolescent, neidentificat până la acest moment.

Fata a trecut prin momente de groază, marți seară.

În timp ce se afla cu sora ei în parcarea Iulius Mall, ar fi apărut un grup de tineri, iar unul dintre ei s-a eprimat clar că vrea să o „ cutițească”

Minora a explicat jurnaliștilor de la bzc.ro cum s-a petrecut totul.

Mă aflam împreună cu surioara mea şi cu încă o prietenă,  în parcarea aflată pe acoperişul lui Iulius Mall şi mâncam pufuleţi, vorbind de-ale noastre şi admirând priveliştea. Ieşisem puţin la aer, sătui de atâta stat în casă. La câţiva metri depărtare se aflau alţi tineri – doi băieţi şi două fete – eleganţi şi îmbrăcaţi complet în negru.Erau mai mici ca vârstă decât noi. La un moment dat, unul dintre băieţi s-a apucat să se joace cu un cărucior pentru alimente, prin preajma noastră. Unul care nu depăşea vârsta de 15 ani ani, le-a zis fetelor, uitându-se fix către mine: “Pe asta cu breton vreau s-o cuţitesc”. Eu, neştiind că vorbeşte serios, am râs. Dar el, nici una, nici două, a scos un briceag imens, pe care l-a desfăcut şi s-a apropiat de mine.” , a declarat victima pentr sursa citată.

Minora a fost înjunghiată în picior de mai multe ori. Medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale.

Cluj.  S-a întâmplat în parcarea Iulius Mall

Cazul a ajuns pe masa polițiștilor care sunt pe urmele agresoruui. Singurele probe, potrivit victimei, ar fi niște înregistrări video, surprinse de camerele de supraveghere.

„Poliția a fost sesizată despre producerea agresiunii în cursul serii, în jurul orei 19.15. Î
Tânăra de 17 ani ar fi fost agresată cu un obiect ascuțit-înțepător, de către o persoană de sex masculin pe care nu o cunoștea
În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei.  În cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.  ”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, citați de bzc.ro