Se caută spațiu pentru un aquapark la Cluj-Napoca

Dorințele clujenilor și ale administrației clujene sunt cu atât mai fundamentate, în acest sens, cu cât orașul Oradea a reușit construirea unui aquapark deosebit de modern printr-o investiție record la acel moment, care a început să dea roade curând prin incasări considerabile. Doar pandemia coronavirus a mai frânt din aripile Aquapark Nympheea Oradea.

Primarul Emil Boc a anunțat că primăria nu a găsit încă o locație potrivită pentru construirea unui aquapark, dar a mai adăugat că anul acesta se va găsi o soluție. Edilul a dezvăluit că două locații noi vor fi analizate, dintre care una este „surpriză”, însă o decizie va fi luată doar după ce toate aspectele vor fi luate în considerare și părerile tuturor vor fi ascultate, a relatat monitorulcj.ro.

Emil Boc:”Vom găsi o soluție. Nu a mers niciuna dintre soluțiile pe care le-am avut până acum”

„În privința aquapark-ului, vom avea o soluție. Nu a mers niciuna dintre soluțiile pe care le-am avut până acum. Nu a mers nici la Sun, pentru că nu a permis terenul, că e magistrală. Nu a mers nici în Gheorgheni, pentru că discuția din dezbaterea publică ne-a revelat că nu e cel mai potrivit loc. Mai sunt două alternative pe care le studiem. Am studiat și în Borhanci, pe locația pe care se realizează hub-ul educațional, dar nu se poate. Mai avem o locație în analiză și încă una surpriză. Asta este situația de la Cluj.

Eu puteam să mă încăpățânez, să spun că avem acolo 10 hectare, în Parcul Est, că nu mă interesează și facem acolo. Putea fi și asta o atitudine, dar nu e caracteristică Clujului. Lucrările acestea nu se fac pentru un an de zile, e o lucrare pentru zeci de ani. Nu ne putem permite să nu analizăm fiecare aspect și să nu ascultăm pe toată lumea”, a declarat primarul Emil Boc, la unul dintre posturile radio locale.

Construirea unui aquapark ar necesita un teren de circa 100.000 mp, iar investiția pe care o analizează edilul clujean s-ar ridica la peste 40 de milioane de euro, urmând a fi făcută printr-un parteneriat public-privat.