Au fost rezervate șase locuri persoanelor cu dizabilități, zece locuri sunt destinate mașinilor electrice, iar patru locuri sunt alocate motociletelor. Edilul spune că lucrările sunt finalizate în proporție de 96% , iar săptămâna viitoare poate fi dată în folosință.

Clujul, la fel ca marile orașele din țară se confruntă cu o criză a locurilor de parcare, asta pentru că a crescut numărul celor care dețin un automobil.

Spațiile publice au devenit aproape sufocate, iar reprezentanții Comisiei de Urbanism din Cluj au lucrat la câteva proiecte care să prevadă parcări în cartierele mici, acolo unde se bat 10 locatari pe un spațiu de parcare.

Municipalitatea clujeană a cheltuit în ultimii trei ani peste 2,8 milioane de euro pentru parcările din Cluj, având în vedere că acestea trebuie să fie înconjurate de zone verzi, pentru oxigenul locuitorilor, în primul rând.

Arhitecții vor regenerare urbană

Arhitecții spun că un oraș cu multe parcări poate arăta ca un haos, deși acestea vin, pentru moment, în sprijinul locatarilor. Recomandarea lor este încurajarea circulației pietonale, a circulației cu bicicleta, așa cum se întâmplă în toate orașele europene dezvoltate, preocupate de urbanism și de protecția mediului. O alternativă la parcările tradiționale ar fi cele modulare și automatizate.

În prezent, Clujul are în derulare proiecte care să încurajeze mobilitatea urbană și accesul pietonal, multe sunt depuse în cadrul apelului de bugetare participativă. Anul acesta, Primăria Cluj a cheltuit peste 200 000 de lei pentru semaforizarea unor treceri de pietoni, în peste 80 de locații din oraș.

În ceea ce privește zona verde destinată clujenilor, autoritățile au în plan ca până în 2030, să amenejeze parcuri în fiecare zonă a orașului și să planteze 100 000 de copaci.

Poluarea din marile orașe nu este un moft al militanților pentru mediu. Agenția Europeană pentru Mediu și Organizația Mondială a Sănătății au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de poluare. Anual, peste 400 000 de persoane din Europa mor ca urmare a efectelor poluării, în special din zonele aglomerate ale orașelor. Din păcate, România se află în topul oamenilor afectați de poluarea cauzată de mașini, instituțiile mai sus amintite subliniază că unul din cinci români își pierde viața din cauza poluării mediului.