Mai mulți reprezentanți din HoReCa vor ieși în stradă, astăzi, de la ora 12:00, după ce resturantele au fost închise pentru a 6-a oară.
Patronii restaurantelor cer eliminarea pragului de 3 cazuri la mia de locuitori pentru redeschiderea localurilor.

Pandemia de COVID-19 a afectat cel mai mult domeniul HoReCa. Datorită măsurilor impuse de către autorități, prin reducerea capacității de funcționare, resturantele, cafenelele și hotelurile au fost nevoite să își desfășoare activitatea la capacitate redusă sau aproape de zero.

La nivel național, mai bine de 400.000 de români lucrează în HoReCa. Reprezentanții din HoReCa Cluj sunt nemulțumiți de închiderea pentru a 6-a oară a restaurantelor.

Patronii cer ajutor din partea administrației locale pentru redeschiderea localurilor, chiar și la o capacitate de doar 30%.

Ce măsuri cer patronii din HoReCa

Una dintre cele mai importante măsuri pe care reprezentanții din HoReCa și-o doresc e decuplarea de la rata de incidență de 3% la mia de locuitori. Ca și motiv pentru această măsură, patronii spun că până în acest moment nu există un studiu care să ateste că restaurantele sunt factori de risc în răspândirea virusului SARS-COV 2.

Totodată, în cazul în care restaurantele vor rămâne închise, Guvernul României să pregătească fonduri pentru a ajuta antreprenorii, în vederea achitării plăților chiriilor, materiilor prime, utilităților, etc. Majoritatea firmelor riscă falimentul datorită incapacității de plată, iar mulți români au fost nevoiți să renunțe la job.

A treia măsură pe care cei din domeniul HoReCa o au în vedere face referire la evaluarea proporțională și transparentă a numărului de teste efectuate. Cu precădere, în orașele unde există și centre universitare și cu o infrastructură complexă.

Posibilitatea participării unui reprezentant HoReCa în ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Motivul invocat este posibilitatea ca, pe viitor, să poate fi prevenită situația de închidere a activităților după doar câteva zile de funcționare.

Mai mulți reprezentanți din HoReCa vor ieși în stradă, astăzi, de la ora 12:00, după ce resturantele au fost închise pentru a 6-a oară.

Patronii restaurantelor cer eliminarea pragului de 3 cazuri la mia de locuitori pentru redeschiderea localurilor.