Potrivit ANSPCDP, pe lângă avertisment a fost creat și un plan de intrare în legalitate. Polițiștii locali au primit îndrumări cum să folosească sistemul de prelucare audio-video, atunci când legitimează persoanele și le conduce la sediul poliției, când oprește autovehiculele în trafic sau când constată infracțiuni flagrante și contravenții.

Cum ne-a schimbat GDPR viața?

Poliția Locală Cluj nu este prima instituție publică sancționată de ANSPCDP, Compania Națională Poșta Română, instituții de credit, asociații de proprietari au fost pe lista neagră a sancțiunilor.

Cele mai frecvente nereguli se referă la nerespectarea regulilor privind informarea drepturilor pe care o persoană le are atunci când i se prelucrează datele cu caracter personal, primirea de mesaje comerciale nesolicitate, dezvăluirea unor date pe internet, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare.

Cea mai mare amendă dată în România pentru încălcarea GDPR a fost primită de Raiffeisen Bank -150 000 de euro, apoi a gafat și Unicredit Bank, care a primit 130 000 de euro.

Informația că în Franța, Google a primit o amendă în valoare de 50 de milioane de euro, a făcut deja înconjurul lumii, fiind cea mai mare amendă primită de o entitate pentru încălcarea datelor cu caracter personal.

Acest lucru arată cât de mult ne influențează viața aplicarea GDPR. De la momentul angajării, când semnăm acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal până la solicitarea de a nu primi mesaje comerciale, promoționale de la diverse firme, instituții de credit, asigurare etc.

De asemenea, toate site-urile au obligația de a afișa la loc vizibil și în termeni accesibili pentru oricine că prelucrează date cu caracter personal, inclusiv prin afișarea butonului like and share pe rețelele de socializare.

Pe de o parte, aceste norme reglementează și delimitează bine viața privată, viața privată socială, dar sunt situații, în rândul instituțiilor cu rol de anchetă, în care GDPR nu are cum să opereze sub toate formele, mai ales că toate unitățile de poliție au acces la baza de date a evidenței populației, pentru legitimare și verificare rapidă.

Sunt anumite profesii care au inserat în mod clar în statut ce au voie să facă, prin urmare,  GDPR are cu adevărat impact asupra vieții personale, însă, nu și atunci când este vorba despre descoperirea unei infracțiuni și a autorului acesteia.