Numirea lui Taznadi Szilard de la UDMR ca și prefect de Cluj a nemulțumit pe edilul de la Cluj, Emil Boc. După mai multe discuții, primarul Clujului a căzut la pace cu noul prefect.

PNL Cluj și-au dorit pe Mircea Abrudean să devină prefect, dar cei de la centru au decis ca și el să devină secretar general adjung al Guvernului.

Emil Boc a precizat că atât el, cât și Clujul, au fost sfidați de către cei de la conducerea de la centru.

Taznadi Szilard: Vom avea o colaborare fără sincope

Conform monitorulcj.ro, Taznadi a precizat că a fost contactat de către primarul Clujului și l-a felicitat. Totodată, viceprimarul Dan Tarcea și președintele PNL Cluj Daniel Buda i-au transmis mesaje de felicitare.

Noul prefect speră să aibă o colaborare deplină alături de liberali.

„Știu că au existat anumite nemulțumiri legate de numire mea, însă Domnul Primar m-a felicitat prin mesaj și m-a asigurat de colaborarea dumnealui. De asemenea, domnul viceprimar Dan Tarcea m-a felicitat în cursul acestei zile.

Nu în ultimul rând, domnul Daniel Buda m-a felicitat telefonic, tot în cursul acestei zile. M-a asigurat de o colaborare deplină. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc încă odată pentru deschidere și pentru felicitări, iar aceste mesaje și telefoane îmi dau speranța că vom avea o comunicare și colaborare fără sincope”, a declarat Tasnadi Szilard.

Reacția lui Emil Boc la numirea prefectului din partea UDMR

Cu câteva zile înainte, primarul municipiului Cluj-Napoca s-a arătat revoltat de numirea în funcția de prefect a lui Tasnadi Szilard. Boc a specificat că numirea unui prefect din alt partid decât PNL este o decizie greșită.

Sunt fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL față de organizația PNL Cluj. Eu am fost președintele acestui partid câțiva ani. Din 2005 până în 2012, 7 ani de zile, dar niciodată Clujul nu a fost umilit.

De altfel, niciodată ca președinte de partid nu am umilit organizațiile politice care au adus scor politic la partid”, a precizat Emil Boc, cu câteva zile în urmă.