Vineri, 14 mai, zeci de locuitori din Valea Arieșului se pregătesc să protesteze în fața prefecturilor din Cluj și Alba pentru a cere autorităților să ia măsuri pentru asfaltarea drumului național 75, porțiunea dintre Turda și Câmpeni. Oamenii se plângă că drumul este într-o stare avansată de degradare.

Irimie Pop, profesor din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai a fost cel care a anunțat protestul pe pagina sa de Facebook.

„NOI, MOȚII, locuitori ai Văii Arieșului, Vineri 14 mai 2021, la orele dimineții, cu plecare din Câmpeni, în coloană, cu mașinile, sătui de atâta uitare și batjocură, ne vom deplasa pentru a face o ”vizită” la Prefectura Alba, continuând, în aceeași zi, cu Prefectura Cluj.

Deplasarea noastră o vom realiza cu scopul de a atrage atenția asupra stării deplorabile în care au ajuns segmentele DN 75 de la Turda la Câmpeni, pe teritoriul celor două județe. Batjocura, la care suntem sistematic și cinic supuși, trebuie să înceteze! Ne-a ajuns! Acest protest, dacă trebuie, va constitui numai o repetiție pentru o viitoare vizită la București, pe ruta Militari-Cotroceni-Ministerul Transporturilor. Suntem moți, suntem dârji și ne vom ține de cuvânt!”, a scris Pop pe pagina sa de Facebook.

Cluj. Drum din ,,Evul Mediu” în 2021

Pe data de 14 mai, ora 7.00, o caravană auto va pleca spre Prefectura Alba și cea din Cluj. Moții susțin că drumul Turda-Câmpeni este plin de gropi și șanțuri înfundate. Ultima dată când a fost reabilitat drumul datează în 1989.

„Legătura Țării Moților este necesară nu numai cu Alba-Iulia, ci și cu Turda și Cluj-Napoca, orașe în care mulți dintre noi muncim. Dar, factorilor de decizie din Alba nu le pasă, doar acest drum nu leagă Țara Moților cu capitala de județ, celor de la Cluj, nici lor, doar face legătura cu alt județ.

Acest drum a fost schilodit de trecerea timpului dar și de traficul greu rezultat din exploatarea unor resurse din zona noastră, a Țării Moților, lemnul sau agregatele de nisip și piatră care au alimentat diverse sectoare de autostrăzi din județele Alba sau Cluj. Acest sector de drum național, pe raza celor două județe, a devenit o batjocură plină de cinism la adresa noastră, a moților. Constituie o enormă rușine pentru o țară aflată în Uniunea Europeană în anul 2021”, se arată în cuprinsul petiției formulate.