Animalele de companie au fost lăsate pe drum, în Cluj,  înfipte în bețe.

Cred că este psihopat cel care face așa ceva! Doamne ferește! Cu siguranță un criminal circlă printre noi!, sunt doar câteva dintre reacțiile celor de pe Facebook.

Cadavrele pisicilor ar fi de acum o lună.

Cluj. Scene de coșmar. Străzi pline de pisici decapitate

Poliția Animalelor a fost sesizată, iar anchetatorii vor să afle cu orice preț cine este autorul acestei fapte abominabile.

Acuzația Poliției din Cluj este uciderea animalelor fără drept și cu intenție.

Dacă va fi identificat, autorul riscă închisoare de până la 5 ani.

Ce înseamnă protecția animalelor în viziunea Poliției

Printr-un comuicat, oficialii Poliției Române explică ce înseamnă noțiunea de animal aflat în pericol.

„Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

„Animal aflat într-o situație de pericol” înseamnă:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Noi, toți, iubim animalele și încercăm să le protejăm!”, explică IGPR.

Principala misiune a celor care vor lucra la Poliția Animalelor este să-i sancționeze pe cei care maltratează animalele.

România a oferit multe scene de violență asupra animalelor în ultima perioadă. O anchetă a jurnaliștilor de la The Sun a arătat și în ce condiții mizerii sunt câinii la adăposturile din București.