Conform Clujust.ro, după solicitarea unei săli de fitness, s-a decis anularea prevederilor din Hotărârea de Guvern 348/2021 și din Hotărârea CJSU Cluj nr.50 din 27 martie. Sentința nu este definitivă.

Curtea de Apel Cluj a anulat prevederile din Hotărârea de Guvern 348/2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pe 9 aprilie 2021.

Altfel spus, la articolul 10 se introduc două puncte, punctele 1^1 și 1^2, cu următorul cuprins:

1^1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;

1^2. măsura prevăzută la pct. 1^1 nu se aplică în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;”, informează Clujust.ro.

Cluj. Se redeschid sălile de fitness

Pe 27 martie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis suspendarea activității în săli de sport și fitness în localitățile care depășesc incidența de 4 cazuri la 1.000 de locuitori.

Măsura era prevăzută la punctul „e” al documentului oficial:

  1. e) Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

Restricțiile impuse de către autorități au scos în stradă, din nou, sute de protestatari. În Cluj-Napoca, rata incidenței COVID-19 a ajuns să fie la 7,5 la mia de locuitori.

În momentul în care incidenţa depăşeşte 7.5 la 1.000 de locuitori se interzice circulaţia în intervalul orar 20,00 – 5,00 şi se reduce programul operatorilor economici până la ora 18,00 pe durata întregii săptămâni.

Reamintim că Curtea de Apel Cluj a decis redeschiderea sălilor de fitness. Decizia nu este definitivă.Curtea de Apel Cluj a anulat prevederile din Hotărârea de Guvern 348/2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3. La Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pe 9 aprilie 2021.