Peste 90% dintre ei s-au vaccinat deja.

Mulți fac practică, voluntariat în spitale, iar riscul de infectare ar fi fost extrem de mare.

De altfel, studenții UMF Cluj s-au implicat și în campania de informare cu privire la vaccinul Covid.

Au participat inclusiv la dezbaterea on-line, organizată de Colegiul Medicilor.

Viitorii medici din Cluj sunt încrezători în serul anti-Covid, produs de ambele companii, Pfizer și Moderna.

Cluj. Studenții de la Medicină, vaccinați anti-Covid. Ce transmit populației viitorii medici

Deoarece se încadrează în categoria populației cu activitate esențială, viitorii medici din Cluj spun tot ce cred despre vaccin.

Ei susțin că s-au vaccinat din proprie inițiativă și nu au fost condiționați de conducerea universității.

Mă vaccinez pentru că am credința și speranța la o viață asemănătoare celei dinaintea pandemiei. Consider că prin vaccinare îmi respect și protejez și apropiații, dar și pacienții cu care voi intra în contact.

Nu în ultimul rând, este și o formă de mulțumire pentru munca neîncetată și continuă a tuturor cadrelor medicale din linia întâi, care au ținut pe umerii lor o planetă întreagă”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise de studenții de la Medicină din Cluj.

Absolvenții de Medicină din Cluj, cei mai buni din țară

Prin mesajele lor echilibrate privind vaccinul anti-Covid, studenții de la UMF Cluj au stârnit admirația oamenilor.

De altfel, anul trecut au obținut cele mai bune rezultate din țară la examenul de rezidențiat.

În ceea ce privește vaccinarea anti -Covid, aceasta va continua cu vârstnicii, bolnavii cronici și personalul care lucrează intens cu publicul.

În județul Cluj, de luni, 18 ianuarie, vor fi active 6 centre vaccinare anti-Covid.

Acestea vor fi amenajate în următoarele locații:

Școala „Ion Creangă”, Aleea Peana, nr. A
– Centrul Medical Unirea – str. Observatorului nr. 1-2
– Institutul Inimii „Prof. Dr. Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca – Calea Moților, nr. 19 -21
– Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” – Cluj-Napoca, str. Traian Moșoiu, nr. 22
– Spitalul Regina Maria Cluj-Napoca – Calea Dorobanților nr. 29, Cluj-Napoca
– Centrul Medical MedLife S.A. – Calea Moților, nr. 32.