Luni, 10 mai, 93.600 de doze de vaccin Pfizer vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare Cluj. Noile doze de vaccin fac parte dintr-o nouă tranșă de ser Pfizer, în număr de aproape 700.000.
Ca de fiecare dată, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), o parte din tranșă ce trebuie să ajungă la Centrul Regional Timișoara va sosi pe cale terestră.
Cluj. Aproape 100.000 de noi doze de vaccin vor fi livrate la începutul săptămânii
Transportul terestru va fi asigurat de către compania Pfizer către centrele de stocare. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Țara noastră a primit până acum aproape șase milioane de doze Pfizer.
„Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.120 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 81.900 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 93.600 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 152.100 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 152.100 doze”, precizează CNCAV.
Vaccinarea împotriva noului coronavirus continuă
Până pe 9 mai, țara noastră a recepționat 5.820.029 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 4.735.407 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. În centrele de vaccinare se vor folosi atât noile doze, cât și cele din tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
Luni, 10 mai, România va primi încă o tranșă de aproape 700.000 de noi doze de vaccin Pfizer.