Emil Boc se poate lăuda cu procesul de vaccinare și testarea masivă în județ. Primarul a mai precizat că, în ciuada faptului că situația epidemiologică este gravă, încrederea în medici și respectarea regulilor este esențială în lupta împotriva virusului.

Totodată, edilul a explicat motivul pentru care rata de infectare cu COVID-19 este atât de mare.

„Anul trecut în noiembrie a fost rata de incidență în Cluj-Napoca de peste 9 la mie. A fost cea mai mare rată pe care am avut-o. Am mai trecut prin așa ceva și am reușit să ținem totul sub control, deci ne vom descurca și acum. Realitatea este că avem o stare de oboseală în societate.

Trăim vremuri foarte grele. Sectoarele economice grav rănite: HoReCa, turism și organizatorii de evenimente au fost puși la pământ din cauza pandemiei. Trebuie să avem echilibru acum și trebuie să fim uniți. Medicii sunt soldații noștri de pe front pentru care am tot respectul din lume”, a explicat Emil Boc la un post local, informează monitorulcj.ro.

Spitalele din Cluj sunt arhipline de pacienți infectați cu COVID-19

Boc a lăudat munca celor din linia întâi și a îndemnat pe clujeni să aibă încredere în ,, soldații de pe front”.

„Secțiile la ATI sunt aproape pline, iar paturile sunt la limită. Suntem într-o situație cum nu am mai avut până acum.

De aceea trebuie să ne menținem soldații noștri de pe front, medicii, cu un comportament adecvat și să respectăm toate regulile, pentru că acum spitalele sunt pline iar medicii abia fac față”, a mai precizat Boc, arată sursa citată.

Primarul de la Cluj-Napoca a explicat că testarea într-un număr mare reprezintă un avantaj.

Și este foarte bine că testăm atât de mult, pentru că vom avea un avantaj. Vom fi printre primi care vor ieși din această pandemie prin cele două elemente: vaccinare și testare”, a mai spus Emil Boc.

Relaxarea de la 1 iunie este văzută cu ochi buni de către Emil Boc

Emil Boc privește cu ochi buni decizia premierului de a relaxa restricțiile de la 1 iunie. În ciuda acestui fapt, primarul face apel la clujeni să respecte, în continuare, regulile impuse de către autorități. Totodată, edilul știe că următoarele două luni vor fi foarte grele, dar cu respectarea regulilor și procesul de vaccinare, revenirea la normal este tot mai aproape.

„Măsura asta de a relaxa restricțiile de la 1 iunie este după modelul țărilor europene. Acum, premierul României a decis și el să facă asta, iar pentru asta îl felicit. Se vor elimina ușor restricțiile de la 1 iunie.Trebuie să ne protejăm, dar trebuie să fim atenți să nu omorâm economia. (..) Dragi clueni, nu lăsați garda jos la final de maraton. Mențineți regulie și fiți solidari unii cu alții”, a conchis primarul.