Compania aeriană care oferă această destinație din Aeroportul Cluj  este Hisky.

Astfel, cursele vor fi regulate din data de 25 aprilie ac, după cum urmează:

Lisabona 25 aprilie curse de miercuri până duminică
CLJ 17:00 – LIS19.10
LIS 20:10 -CLJ  02:00 +1
Dublin 22 aprilie luni și joi
CLJ  12:40- DUB 14:10
DUB 00:20 +1 – CLJ 05:30 +1

Cluj. Zboruri directe spre Lisabona din aprilie

La baza acestor curse au stat motive de ordin comercial. Directorul Hisky spune că a existat o cerere mare, mai ales din partea agenților economici.

„Am decis să deschidem baza operațională la Cluj pentru că există cerere, inclusiv din partea agenților comerciali locali. Vom opera atât curse regulate cât și curse charter, iar noua abordare cu care venim în fața pasagerilor, ne face să credem că vom reuși să-i fidelizăm pe toți cei care vor ajunge la bordul aeronavelor noastre. Avem deja mai multe parteneriate agreate, aici în Cluj, iar în scurt timp urmează să facem și alte anunțuri importante”, a subliniat comandantul Iulian Scorpan.

Prin cursele directe spre Lisabona, se dorește creșterea veniturilor Aeroportului. Pandemia de Covid a lovit din plin turismul, iar operatorii economici sunt dornici să-și recupereze pierderile financiare.

Aeroportul din Cluj a primit ajutor de la stat

Statul a acordat ajutor financiar Aeroportului din Cluj, pentru a acoperi pierderile financiare din pandemie. Este vorba despre 8, 5 milioane de lei. Suma a fost alocată de Guvernul României sub forma de grant, la fel cum s-a întâmplat pentru toate celelalte aeroporturi din țară.

Unul dintre cele mai ambițioase obiective ale aeroportului din Cluj este bifarea primului zbor intercontinental Cluj-New York, după extinderea pistei de decolare-aterizare. Pe masa de lucru mai sunt proiecte care au ca scop extinderea platformei pentru parcarea aeronavelor, construcția unei clădiri pentru mijloacele handling aeroportuare, modernizarea terminalelor plecări și sosiri.

Din martie 2021, vor fi disponibile zboruri noi. Aeroportul din Cluj va fi conectat la două dintre cele mai mari hub-uri din Europa. Astfel, vor fi introduse zboruri către Londra Heathrow și Amsterdam, cu o frecvență de patru, respectiv de două ori pe săptămână.