Ziua Culturii Nationale este o sărbătoare care are loc anual la data de 15 ianuarie și are ca scop promovarea culturii, artei, și efortului academic. A fost aleasă ziua de 15 ianuarie întrucât reprezintă data nașterii poetului nostru, Mihai Eminescu.

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Evenimente online de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Puck

Vineri, 15 ianuarie, de ziua nașterii poetului Mihai Eminescu și, totodată, Ziua Culturii Nationale, Teatrul de Păpuși „Puck” le oferă iubitorilor de teatru două momente speciale difuzate atât pe pagina web a instituției, cât și pe cea de Facebook, în regim de live streaming. Teatrul a transmis un comunicat:

„Pentru a aduce un omagiu poetului național al României, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 171 de ani, pe site-ul teatrulpuck.ro va fi difuzată înregistrarea audio a poveștii „Făt Frumos din lacrimă”, scrisă de marele gânditor. Materialul face parte din proiectul #AudioPuck, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, pentru punerea la dispoziţia tuturor instituțiilor publice de învățământ a aproximativ 50 de înregistrări cu povești din programa școlară, cu titlu gratuit. Basmul este prezentat în lectura actriței Ramona Atănăsoaie. Ilustrația muzicală este semnată de Attila Nagy.

În aceeași zi, de la ora 18, poate fi urmărit pe pagina facebook.com/teatruldepapusi.puck spectacolul „Aleodor Împărat”, după Petre Ispirescu, în  scenariul și regia lui Decebal Marin.

Spectacolul „Aleodor Împărat” de Ziua Culturii Naționale

Scenografia îi aparține lui Vlad Tănase, iar muzica a fost creată de Traian Păcurar. Din distribuția piesei fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuţ Constantinescu, Iulia Dinescu, Robert Gutunoiu, Călin Mureşan și Andra Ştefan.

Povestea lui Ispirescu, adaptată pe scena Teatrului „Puck”, respectă liniile generale ale basmului clasic. După moartea tatălui său, prințul Aleodor nesocoteşte sfatul acestuia de a nu pătrunde pe tărâmul lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop şi pleacă în lumea largă, în căutarea fetei lui Verdeş Împărat. Acolo, însă, îl așteaptă nenumărate încercări pe care trebuie să le treacă pentru a câștiga mâna tinerei prințese.

„Ne plac poveștile pentru că ne învaţă despre noi înşine, despre prinţul şi prinţesa din noi. Iar pentru ca procesul învăţării să fie mai eficient, se recomandă două ingrediente foarte importante: buna dispoziţie şi umorul. Prinţul Aleodor din povestea noastră este blând, bun şi drept ca tatăl său, este inteligent, viteaz şi mai tot timpul plin de haz. Chiar dacă greşeşte şi calcă pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-schiop, el se ţine de cuvânt atunci când promite să-i aducă acestuia pe fata lui Verdeş împărat.

Mânat de generozitatea şi bunătatea ce îl caracterizează, Aleodor ajută în drumul său Ştiuca şi Corbul, care sunt la mare nevoie, dar primeşte şi darul neaşteptat al Păianjenului, care i se arată în cale ca un ghid călăuzitor şi protector. Pentru că binele făcut se întoarce întotdeauna făptuitorului, Aleodor va fi ajutat la rândul său să treacă cu bine prin toate încercările la care este supus la curtea lui Verdeş Împărat. Finalul va fi unul neașteptat, dar mai bine vă lăsăm plăcerea să-l descoperiţi singuri… Vă urăm vizionare plăcută!”, declară Decebal Marin.

Premii la festivaluri

Spectacolul a obținut în 2016 două distincții importante ale festivalului „Sub bagheta lui Merlin” din Timișoara. Marele premiu pentru regie i-a fost decernat lui Decebal Marin, pentru spectacolul Aleodor Împărat, iar actorul Robert Gutunoiu a primit Diploma pentru interpretare a rolului principal în același spectacol. De asemenea, actorul Ionuț Constantinescu a primit Premiul de interpretare al Festivalului Impuls din același an pentru rolul „Jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop” din Aleodor Impărat. Totodată, spectacolul a obținut Premiul pentru valorificarea tradiției păpușărești în cadrul aceluiași eveniment.”