Într-o nouă scrisoare publică, reprezentanții CNS Cartel ALFA solicită Guvernului Cîțu să treacă la măsuri concrete de susținere a economiei. Reamintesc situația deplorabilă a firmelor mici, a angajaților și reproșează că a luat cele mai proaste măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Miercuri, 14 aprilie, la ora 11.00, membrii CNS Cartel AFLA vor fi în Piața Victoriei și vor cere demisia Guvernului.

CNS Cartel ALFA nu-l iartă pe premierul Cîțu

Sindicaliștii spun că nu au fost invitate la dialog social și nici nu s-a ținut cont de vreo cerință de-a lor.

„Avem aceleași revendicări cu care am început acțiunile de protest în ianuarie – un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă și aplicarea corectă a legislației –  motivațiile acțiunii fiind detaliate în scrisoarea transmisă către partidele de guvernare. Refuzul dialogului social și lipsa de disponibilitate pentru a găsi soluții pentru problemele lucrătorilor, duc la agravarea acestora, se arată în scrisoarea transmisă de CNS Cartel Alfa.

Proteste de la începutul anului

Guvernul s-a confruntat cu proteste în masă, încă de la începutul anului 2021.

„Negocierea colectivă, prin contractele colective de muncă, este singurul instrument care poate conduce la o aşezare echitabilă a salariilor. În funcţie de calificări, experienţă şi alte criterii.   Acest instrument este inutilizabil din cauza piedicilor legislative din Legea 62/2011. Politica fiscală care dezavantajează lucrătorul (43,5% taxe sociale şi impozit, faţă de de 2,45% angajator (pe bază de obligaţii internaţionale). Distribuirea inechitabilă a creşterii economice: 52% către capital şi cca 38% către lucrători.  Cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători”, transmite CNS Cartel ALFA.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că a stabilit un calendar de întâlniri frecvente cu liderii sindicatelor. În ceea ce privește măsurile de austeritate, oficialii Guvernului susțin că este singura variantă pentru a ieși cu bine din criza economică generată de pandemie.

Una dintre cele mai mari lovituri pentru bugetari a fost eliminarea voucherelor de vacanță.