Pentru reducerea răspândirii noului coronavirus, Comitelul Local pentru Situații de Urgență a impus noi restricții în Poiana Brașov.

Oamenii stau la coadă de dimineață fără a respecta regulile de distanțare socială, la telegondolă. Totodată, autoritățile au de gând să introducă noi restricții în stațiunile de pe Valea Prahovei.

Acțiunile autorităților vor viza atât persoane fizice, cât și agenții economici. Oamenii au luat cu asalt pârtia din Poiana Brașov, iar coada la telegondolă formată s-a întins până la baza pârtiei. Nu reprezintă o noutate aglomerația turiștilor pe toate pârtiile de schi din stațiunile montane.

Chiar dacă jandarmii și polițiștii sunt prezenți, numărul mare de oameni ce doresc să se bucure de sporturile de iarnă arată cum românii se protejează de COVID-19.

Măsuri drastice impuse de către autorități

Pentru a fluidiza circulația pe pârtie s-au amenajat culoare de acces spre telegondolă pentru a putea fi asigurată distanțarea socială.

De asemenea, toate unitățile de alimentație publică ce se află la o distanță minimă de 100 de metri vor avea dreptul să vândă produse alimentare și băuturi non-alcoolice doar în regim de takeaway.

Pe lângă aglomerația din Poiana Brașov, stațiunile de pe Valea Prahovei au fost luate cu asalt de către români în fiecare weekend. Polițiștii vor demara acțiuni de verificare în toate zonele din preajma pârtiilor de schi. De asemenea, se vor face verificări și la unitățile de cazare din zonă și la unitățile de alimentație publice.

Autoritățile vor avea în vedere verificarea persoanelor prezente pe pârtiile de schi dacă respectă distanțarea fizică și, evident, poartă mască sanitară.

În Brașov, rata de incidență a numărului de cazuri se apropie de 5 la mia de locuitori. Altfel spus, pe perioada de weekend magazinele se vor închide începând cu ora 18.00. După ora 20.00 este restricționată circulația.

Totodată, în cazul în care rata de incidență depășește 7,5 l mia de locuitori, măsurile mai sus menționate vor fi impuse pe toată durata săptămâmii, nu doar în perioada de weekend.