Vești bune din partea cofondatorului companiei BioNTech. Ugar Sahin a precizat că vaccinul produs de companie este eficient și împotriva variantei indiene.

„Metoda noastră se bazează pe experiență căpătată împotriva cancerului. Am experimentat cu multe variante și, până acum, cu toate am obținut rezultate bune”, a declarat Sahin, potrivit CNA.com.

De asemenea, Sahin a mai susținut că vaccinul va face față și altor mutații.  „Sunt încrezător că vom obține rezultate bune și împotriva variantei indiene. Până acum, vaccinul a dovedit eficacitate practic împotriva tuturor mutațiilor cunoscute”, a insistat el.

Noua tulpină indiană face ravagii

Reamintim că vaccinul produs de compania BioNTech, în colaborare cu Pfizer, are eficacitate de 97% la șapte zile de la administrarea celei de-a doua doze. Totodată, după șase luni de la atingerea imunității maxime, această începe să scadă.

Pentru menținerea imunității după trecerea a unui an de la vaccin va fi nevoie de administrarea unei a treia doze de vaccin.

„Trebuie să fim precauți și să nu cădem în așa numită ‘cultură a invidiei'”, a conchis cofondatorul BioNTech.

Organizația Mondială a Sănătății a tras un semnal de alarmă referitor la noua tulpină indiană ce a fost descoperită în 7 țări din Europa. Potrivit ultimelor statistici a OMS varianta indiana a fost detectată în peste 1200 secvențe studiate din cel puțin 17 țări, cum ar Australia, Singapore, și Statele Unite.

Noua tulpină B.1.617 a adus un val de coronavirus în India, iar numărul celor infectați depășește zilnic numărul de aproape 300.000 de oameni.

Tulpina nou apărută în India a generat și o creștere a cazurilor de infectări la nivel global. În unul dintre statele indiene 60% dintre infecții au fost cauzate de noua tulpină a coronavirusului, potrivit analizelor făcute de experți.

Cel de al doilea val de COVID-19 care a zguduit recent India a cauzat o criză umanitară fără precedent, iar oamenii au ajuns să fie arși pe acoperișul mai multor clădiri.