Consiliul Județean Arad a renunțat la preemțiunea în cazul Teatrului Vechi. Asta înseamnă că instituția nu va cumpăra Teatrul Vechi, în condițiile în care a apărut un investitor privat care are deja o înțelegere de principiu cu proprietarii clădirii, iar legea nu permite Consiliului Județean să cumpere clădirea fără o evaluare.

Teatrul Vechi, care este monument istoric, a fost în patrimoniul autorităţilor locale. În ultimele decenii nu a fost folosit pentru că este în stare avansată de degradare. În urma proceselor iniţiate după 1989 de către urmaşii foştilor proprietari, clădirea a fost retrocedată.

Primăria Arad şi-a anunţat în câteva rânduri intenţia de a cumpăra imobilul, dar demersurile s-au limitat la discuţii cu proprietarii.

Teatrul lui Hirschl poate fi considerat drept cel mai vechi teatru din România. În toamna anului 1817 are loc un alt eveniment important atunci când Iacob Hirschl construieşte teatrul.    Prima stagiune a fost deschisă cu piesa Cenuşăreasa de către actorii trupei lui Johann Cristoph Kunz. Pe această scenă au jucat de-a lungul anilor numeroase trupe germane, maghiare şi româneşti. Un nou teatru a fost construit în 1874, acesta fiind reconstruit aproape în întregime după marele incendiu din 1883.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat:

„Vinerea trecută am primit de la proprietarii clădirii oferta de preemțiune. I-am invitat la o discuție pe acest subiect luni, când le-am comunicat intenția noastră de a prelua clădirea Teatrului Vechi, în condițiile legii, adică după o evaluare tehnică. În cadrul întâlnirii, cei doi proprietari ne-au informat, ceea ce nu știam în prealabil, că au un cumpărător privat pentru clădirea teatrului și au primit deja un avans de la acesta, fapt pentru care au depus cererea de preemțiune, pentru că așa le cere legea, ca o procedură pentru vânzarea clădirii de interes public. Prețul stabilit de aceștia și pretins de la Consiliul Județean a fost de 200.000 de euro. Avem termen 15 zile să le dăm un răspuns. În 15 zile  noi nu putem realiza o evaluare, dar avem la bază o evaluare realizată de Primărie, care indică o valoare a imobilului sub suma cerută de proprietari.

Fiind vorba despre bani publici, noi nu putem oferi cât ni se cere, ci cât arată evaluarea. Ar fi o infracțiune să le pretind consilierilor să voteze cumpărarea Teatrului Vechi în condiții nelegale, de aceea am decis să nu folosim dreptul de preemțiune. Un investitor privat poate plăti cât dorește, ceea ce noi, din bani publici, nu putem face. Nu ne opunem dorinței investitorului să preia el Teatrul Vechi și votăm respectând legea. Dacă această lege nu este corectă, îi rog pe colegii mei consilieri să discute cu parlamentarii partidelor din care provin să o schimbe. Până atunci, noi trebuie să o respectăm.”

Prețul solicitat pentru clădirea teatrului (nu și pentru Casa Hirschl, apartamentele și spațiile comerciale aferente) a fost de 200.000 de euro. Teatrul trebuie să își păstreze destinația inițială, deci să rămână instituție de spectacol.