Pentru realizarea drumului express Bistriţa-Cluj, via Dej, ce va măsura o lungime de circa 90 de kilometri, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se asociază cu CJ Cluj.

Astfel instituţiile anterior amintite vor efectua demersurile necesare pentru intrarea în asociere şi a primăriilor Bistriţa şi Cluj-Napoca.

”E un proiect de o importanță strategică nu doar pentru județele Bistrița-Năsăud și Cluj, ci pentru întreaga regiune, la a cărei dezvoltare accelerată va contribui semnificativ. În plus, acest drum expres va constitui o alternativă viabilă și va decongestiona traficul extrem de aglomerat de pe drumul european”, consideră președinții Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Cluj, Emil Radu Moldovan și Alin Tișe.

În perioada următoare, CJ BN și CJ Cluj vor aproba fiecare în plen un proiect de hotărâre privind acordul de asociere.

CJ Cluj se aliază cu noi pentru realizarea drumului expres Cluj – Bistrița, printr-un acord de asociere, în vederea susținerii investiției. Datorită importanței și necesității acestui drum expres, am început încă de anul trecut demersurile de colaborare. Săptămâna viitoare vom iniția un proiect de hotărâre în vederea încheierii unui acord de asociere cu CJ Cluj pentru susținerea acestei investiții” – Emil Radu Moldovan.

Întregul suport la dispoziţia CNAIR

Pentru buna organizare şi desfăşurare a procedurii de achiziţie publică a serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate şi pentru valorificarea documentaţiei prin intermediul depunerii spre finanţare prin programele operaţionale, PNRR şi/sau alte surse de finanţare, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere dispune, conform protocolului, de întregul suport necesar.

Tronsonul Bistrița – Dej a fost prins în Planul Național de Relansare și Reziliență.

Discuţii între Turc şi Boc

În cursul zilei precedente, primarii Bistriţei şi Clujului, Ioan Turc şi Emil Boc, au discutat pe tema drumului express.

”I-am transmis primarului Emil Boc că, din punctul meu de vedere, soluția pentru urgentarea realizării acestui drum este un acord între UAT-urile interesate, pe modelul construirii drumului expres Oradea – Arad. Am argumentat că un culoar de mobilitate între cele două municipii reședință de județ reprezintă o prioritate și e de natură să influențeze favorabil dezvoltarea economică a întregii zone, fapt cu care domnul primar Boc a fost perfect de acord”, a precizat primarul Bistriței.