Măsura se aplică pentru cei care merg în țări cu incidența de infectare ridicată, precizează Florentina Furtunescu, medic în cadrul INSP, relatează Agerpres.

Situația variază, în funcție de destinațiile alese, explică medicul Furtunescu.

” Dacă, să spunem, o familie călătoreşte cu un copil într-o ţară cu incidenţă ridicată a COVID-19, la întoarcerea în România, copilul prezintă riscul de a răspândi boala. El este un vector, de aceea el trebuie ţinut în carantină timp de zece zile şi unul dintre părinţi trebuie să stea cu copilul. Acestea sunt, să spunem, implicaţiile de natură populaţională ale călătoriei”, a spus medicul Furtunescu, citat de Agerpres.

 Anti -Covid-19. Ce a hotărât CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență(CNSU) a decis ca persoanele vaccinate cu a doua doză de vaccin anti-Covid să fie exceptate de la carantină.

Condiția de bază pentru această măsură este intre în țară, dacă a trecut mai mult de 10 zile de la administrarea celei de a doua doze de vaccin.

Anti-Covid19-La câte cazuri a ajuns România

Până marți, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) iar 630.236 de pacienți au fost declarați vindecați

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.745 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).  Cele din urmă sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În ceea ce privește vaccinarea, peste 30 000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore

De la începutul campaniei de vaccinare anti-Covid, au fost vaccinați 235 000 de români, informează Comitetul de coordonare a vaccinării anti-Covid.

S-au înregistrat peste 800 de reacții adverse, iar patru dintre acestea sunt în curs de investigare.

În unele județe din țară, precum Arad, Hunedoara nu mai sunt locuri disponibile pentru vaccinare. Programările se vor relua din luna martie.

În a doua etapă a campaniei de vaccinare sunt incluși vârstnici, cei cu afecțiuni cronice și personalul care lucrează intens cu publicul.