Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat pentru AGERPRES că la sala de sport au venit specialiști ai Asociației Caritas, Serviciul Social al Consiliului Județean și Serviciului de Ajutor Maltez. De asemenea, pe 11 ianuarie a început școala, motiv pentru care au fost prezente  cadrele didactice cu care copiii erau obișnuiți să aibă cursuri.

„De astăzi a început şi şcoala. Pentru că, dacă ei tot sunt împreună, au venit profesorii care-i educă şi pe grupele deja ştiute şi cunoscute, a început şcoala, la modul fizic, pentru că sunt împreună şi ar fi cea mai mare greşeală să nu facem şcoală cu ei”, a declarat Korodi Attila pentru AGERPRES.

Relocarea familiilor și anchete sociale

În acest weekend, copiii au putut viziona desene animate și au participat la programe distractive. Toate au fost  organizate de către municipalitate. Pentru efectuarea anchetelor sociale, Serviciul Social a început , de asemenea,identificarea lor, pentru eliberarea actelor de identitate.

„Trebuie să pregătim faza nouă, care înseamnă relocarea familiilor cât de curând cu putinţă. Există deja o echipă a Prefecturii care evaluează fosta locaţie, care este insalubră, fără condiţii de a duce un trai, deci, clar, noi vrem ca pe termen scurt şi mediu să dăm alte soluţii”, a mai spus primarul Korodi Attila.

Pe 10 ianuarie a avut loc întâlnirea cu prefectul județului și președintele Consiliului Județean în vederea găsirii unor soluții.

,,Definitivăm documentele care să ajungă săptămâna aceasta pe masa Guvernului în şedinţă de guvern, pentru soluţii, ajutoare, case de tip modular şi lucrăm foarte aproape de aceste servicii sociale ale Caritas şi Serviciului Maltez, pentru a creiona un program de un an de zile, cel puţin, şi scopul este ca aceste familii să nu mai ajungă înapoi în nicio situaţie de subzistenţă, să le ajutăm să fie capabile să utilizeze ceea ce oferă o locuinţă, să poată să fie capabile să acceseze un loc de muncă, adică o muncă pe care o putem face numai dacă există un mentorat şi o asistenţă continuă”, a mai precizat primarul Korodi Attila.

Membrii comunității de rromi din Șumuleu vor fi incluși într-un program de ajutoare a persoanelor defavorizate. Primăria va accesa fonduri europene, guvernamentale și norvegiene în vederea realizării acestui proiect. ,,Caritas sau Serviciul Maltez sunt 100% parteneri şi vor să facem ceva pe termen lung. Până la urmă, aici în ultimii 20 ani, a fost lăsat totul în voia sorţii şi este responsabilitate imensă a celor care până acum nu au acţionat”, a spus Korodi.

261 de persoane cazate în sala de sport

Un incendiului violent  a cuprins joi, 7 ianuarie, locuințele comunității de rromi din cartierul Șumuleu. Peste 260 de persoane au fost afectate. Un număr de 20 de case de lemn au ars în totalitate sau parțial. Peste jumătate dintre persoanele afectate sunt copii, toți fiind cazați în sala de sport a orașului.

Adrian Pănescu, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, a precizat că în urma testării cu aparatul Real Time- PCR, o singură persoană a ieșit pozitiv cu COVID-19.  Femeia, împreună cu soțul și cei cinci copii ai ei au fost izolați.

Încă din timpul nopții în care s-a produs incendiul, ce a mistuit casele din cartierul Șumuleu, locuitorii din Miercurea Ciuc au dat dovadă de solidaritate și au intervenit în sprijinul celor afectați.